Lumini colorate, stroboscoape, muzică şi un stâlp cu indicatoare: fântâna alcoolicilor, fast food de crăpi, LGBTQ parade, curve show, gigolo forever, cenaclul maneliştilor. Şi apare Dracu: Aaa, nu aici. Când te-a călcat camionul ăla pe cap, s-a defectat cipul lui Gates şi te-au scanat greşit la triaj. Te duci acolo în spate, după perdeaua de fum şi iei liftul spre rai. Apeşi butonul cu poza lui Petru pe care scrie IAR. Şi-a făcut selfie şi e scrisul pe dos. În weekend cobori aici. E paranghelie.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).