Yogoslav şi Stachybotrys

Îi făcuseră capul calendar toţi tâmpiţii la teatru şi numai de muncă nu-i mai ardea în după-masa aia, aşa că-şi zise "ia să pun de-o ciorbă din peştele ăla, pe care-l mai aveam pe undeva prin frigider." Numai că ce să vezi, uşa nu se mai închidea nicicum. O trânti de două-trei ori, dar nu voia să stea lipită. O fi fost vreo oală pusă strâmb sau ce-o fi fost, dar mai că-i venea să lase naibii şi peştele, şi frigiderul să se strice şi să bage o ţigară şi să nu se mai gândească la nimic.

Totuşi, când să bage peştele la loc, îi pică fisa că se făcuse atâta gheaţă în jurul congelatorului, că se lovea de raftul pentru ouă şi de asta nu se mai putea închide. Era timpul să dezgheţe frigiderul, ceea ce s-ar fi întâmplat oricum, din moment ce nu mai stătea uşa lipită, aşa că se aplecă de spate şi se apucă să scoată tot ce avea uitat pe-acolo. Unele n-aveau cum să mai reziste, altele erau probabil deja stricate. Îl scoase din priză, dar şi aşa, cu becul stins, se vedea mâzga lipită şi crescută pe pereţi şi pe la colţuri pe dinăuntru.

Pufuri de culoarea cianurii năpădiseră grătarul, iar de pe condensator coborau polipi cartilaginoşi translucizi şi lungi, fragile excrescenţe umede ce parcă se-ntindeau să mângâie aerul cald, necunoscut, ca tot atâtea degete întrebătoare care-ar vrea să afle cine pătrunde acum în intimitatea lor, rămasă atâta vreme un secret pentru fiinţele de afară. Aspre tentacule încolăcite pe modulul de control respirau înfiorate în aura fierbinte a pielii celui care le privea şi creaturi lichide întunecate se prelingeau în jos pe termostat, căutând un lent refugiu.

Ar fi avut de muncă să nimicească toată acea bolboroseală de viaţă care crescuse acolo, la răcoare, dar se opri, pentru că de undeva din spatele vaporizatorului se auziră cât se poate de limpede nişte vorbe omeneşti, deşi se vedea la fel de limpede că vin de la o pată de mâzgă de pe peretele frigiderului:
- Te-ai întors, Yogoslav! Sigur că te-ai întors.. Ştiam că într-o zi uşa aceea blestemată se va deschide din nou şi ai să te întorci la noi. Oh, Yogoslav, dar ce-ai să crezi despre mine oare, căci anii au trecut şi tinereţea s-a topit, ca pelicula proteică a lactozei. Spune-mi că semăn încă cu cea de-odinioară, spune-mi că totul va fi acum ca mai-nainte.
- Aş vrea să vă pot spune asta, îşi căută el cuvintele, neştiind cum ar trebui să vorbească cu ceva care-a crescut în frigiderul lui - dar adevărul este că nu sunt sigur că îmi amintesc cum era totul înainte şi, din păcate, nici în ceea ce vă priveşte nu pot să fac o comparaţie. Mă tem că nu vă recunosc şi nici numele Yogoslav nu-mi e familiar. Să fie oare o eroare? Poate că este vorba de altcineva.
- Nu, Yogoslav, o singură eroare a fost comisă. Şi aceea este că ai plecat cu-atâţia ani în urmă şi ne-ai lăsat să ne descurcăm singuri. Trăiam atât de fericiţi în mica noastră grădină de biofilm... ce s-a-ntâmplat, ce ţi-a lipsit? Ce-aş fi putut să fac altfel, ca să rămâi cu noi?
- Chiar nu ştiu ce să spun... Îmi pare rău, mă simt şi prost - răspunse el, gândindu-se pentru o clipă că poate avea dreptate ea într-adevăr. Întotdeauna am simţit că parcă-ar trebui să fiu în altă parte.
- Da, ar fi trebuit să fii aici. Copiii au crescut şi au ei înşişi copii. În fiecare zi mă rog la Dumnezeu să nu-l apuce pe vreunul, cum s-a-ntâmplat cu taică-su, dorul de ducă. Mi-a fost greu fără tine, Yogoslav, de ce să mint. Dar am ştiut că ai să te întorci. Hai, căsuţa noastră te aşteaptă. Ce-o să se mai bucure copiii! Iar nepoţeii, cu atât mai mult, chiar dacă nu te-au cunoscut vreodată. În schimb, toţi ştiu pe dinafară peripeţiile lui Yogoslav, chiar dacă sunt convinsă că sunt inventate, de la primul, până la ultimul cuvânt.
- Păi poate nu.. Cine poate şti. Chiar sunt curios despre ce fel de peripeţii este vorba. Eu sunt de felul meu într-adevăr destul de important şi..
- Taci, Yogoslav, vom avea timp să depănăm destule amintiri, dar acum vino. Să mergem acasă.

Şi astfel, lăsându-se purtat de mână, păşi în frigider şi o răcoare binecuvântată îl împresură. Uliţa colcăia la stânga şi la dreapta printre movile înflorite şi cerul pufos se umfla şi dezumfla, mişunând de gâze nemaivăzute. Se mai uită o clipă în urmă şi trase uşa după el. În jurul lor se lăsă un întuneric adânc şi bun şi toate creaturile văzduhului şi ale apelor şi cele de prin părţile canalului de ventilaţie răsuflară uşurate. La ferestre lumea scotea capul să vadă cine e noul sosit şi când îl recunoşteau izbucneau în urale şi aruncau cu sclipici, iar nu după multă vreme, în depărtare începură să răsune surle şi trâmbiţe, căci se-ntorsese priceputul Yogoslav.
- Şi teatrul e aşa cum l-ai lăsat, ba chiar ai să găseşti în ramă o decoraţie din partea ministrului. Toate proiectele tale te aşteaptă, până şi actorul acela despre care-mi spuneai că mai bine l-ai vedea mort, moare acum de nerăbdare să te vadă. - dar se opri, pentru că, nu se ştie de ce, se oprise şi el în mijlocul drumului. Deodată începu să-şi amintească de ceva, aşa că se uită de două ori în jur şi parcă un presentiment îl apucă şi nu se lăsa dus. Se gândi la vorbele soţiei sale şi la ministru, şi la teatru şi la acel actor care îl aştepta cu nerăbdare şi se uită în urmă. Uşa nu se mai putea distinge pe-ntuneric, aşa că făcu câţiva paşi înapoi, dar ea îl mai ţinea încă de mână.
- Lasă-mă! o smuci şi o rupse la fugă orbeşte, înapoi pe uliţa umedă şi nu după mult timp se lovi de un perete. Aici trebuia să fie. Acum îşi amintea de ce fugise. Doamne, ce viaţă odioasă fusese aceasta! Trebuia să scape înapoi. Bătu cu palmele în perete, cu picioarele, cu fruntea... Lacrimi amare îi şiroiau pe obraji, udându-i gulerul de la cămaşă.
- Hai, Yogoslav. Să mergem. Totul va fi bine, îl consolă soţia lui când îl găsi sprijinit încă cu capul de perete şi hohotind de plâns, aşa, pe muţeşte. Să mergem acasă, îi mai spuse ea, iar de afară se auziră nişte zgomote din frigider, ca un animal prins înăuntru, care ar vrea să scape. Apoi nu se mai auzi nimic, doar picuri clipocind în cuva pentru fructe şi legume.