Lecţia de astrofotografie

Minunate întâmplări pe pământ, între agonie şi extaz, între floare şi pământul ars... toate trec prin faţa ochiului aparent nemişcat al aparatului fotografic. Memoria nu se mai pierde în negură, realitatea rămâne fixată pe hârtie, pe impulsuri electrice, într-un spaţiu nou creat între suportul imaginii şi ochii unui privitor, mereu prezent, apropiat infinitezimal de trăirile noastre.

După ce călătoreşte până la istov prin lume, ochiul de cristal se ridică spre cer. Lucruri şi stări care pe Pământ puteau fi cotropite de toate simţurile, acum sunt depărtări aproape de neconceput. Tot ce se putea uşor măsura, acum devine imperceptibil şi confuz şi totuşi câtă înălţătoare frumuseţe! Frumuseţea aşa cum a fost lăsată ea după fierberea Creaţiei, dezgolită de artificii şi intervenţii raţionale, se aşterne în faţa ochilor ca o putere imposibil de cuprins şi chiar de explicat, în cele mai multe cazuri.

Aşa se încheagă fotografia astronomică, o încercare de a depăşi bariera vizibilului, de a apropia obiecte aproape invizibile ochiului liber, o aventură care solicită o „pândă” nocturnă aproape permanentă sub cerul senin.

Fără a avea pretenţia tehnicii de care dispune astrofotografia profesionistă, entuziasmul astrofotografilor amatori duce de multe ori la obţinerea unor rezultate spectaculoase, începând de la simpla expunere a unei conjuncţii planetare pe cerul de seară, până la fotografierea galaxiilor şi nebuloaselor îndepărtate.

Cel mai simplu echipament pentru astrofotografie necesită un aparat cu obiectiv de 50 mm, un trepied şi declanşator flexibil, cu care se pot surprinde pe la 400 ISO, şi în limita unor timpi de expunere în concordanţă cu mişcarea diurnă, configuraţii planetare, planetele mai strălucitoare şi Luna, trecerea unor sateliţi, etc. Un echipament mai sofisticat transformă astrofotografia într-o aplicaţie tehnică de mare precizie, la care se folosesc telescoape şi lunete de urmărire ghidată a obiectului fotografiat şi presupune cunoştinţe de astronomie sferică, de tehnică fotografică la expuneri lungi, utilizarea de atlase şi hărţi stelare. Rezultatele sunt pe măsura perseverenţei şi a dotării folosite, de cele mai multe ori realizată de însuşi astrofotograful.

Se pot surprinde chiar evenimente astronomice frumoase: eclipse de Lună şi de Soare, ocultaţii şi fenomene de tranzit a planetelor peste discul solar. Pe lângă frumuseţea fenomenului, rămâne şi importanţa ştiinţifică, astronomii amatori aducând completări importante ale informaţiilor observaţionale pentru bazele de date ale astronomiei profesioniste.

Astrofotografia de amatori se practică în România de către astronomi de cele mai multe ori organizaţi în cluburi şi asociaţii de astronomie. Organizaţia pe care o reprezint ca astrofotograf şi ca vicepreşedinte tehnic se numeşte Societatea Astronomică Română de Meteori, fondată de Valentin Grigore şi care a făcut deja tradiţie în astronomia de amatori în România, atât în astronomia observaţională cât şi în astrofotografie, prin Şcoala astronomică de vară pentru tineret din cadrul manifestării Perseide. O abordare specială în această direcţie este utilizarea fotografiei nu doar ca material ştiinţific, ci şi ca formă de exprimare artistică, ataşând un text literar, un gând, ce extind percepţia privitorului, dincolo de semnalul vizual. Această formă artistică a devenit consacrată în cadrul Concursului Naţional de Fotografie Astronomică organizat de SARM o dată la doi ani.

Albumul pe care vă invit să îl parcurgeţi reflectă o mică parte din activitatea de astrofotograf, de iubitor al cerului înstelat, în dorinţa de a împărtăşi semenilor pământeni frumuseţea unei părţi din lumea noastră, ce pare îndepărtată şi ascunsă celui ce scrutează întrebător nesfârşirea indigo presărată cu lacrimi de lumină.