30.04.2021
Bunicii mei s-au iubit ca-n poveşti, chiar aşa. El, copil din flori, era argat la curtea străbunicului meu, un ţăran înstărit. Ea era fata cea mai mică a chiaburului, şi cea mai oacheşă. Au fugit la oraş pentru a fi împreună. S-au iubit frumos, simplu, au construit o casă şi au făcut şapte copii, dintre care numai trei au trăit. Ea s-a dus prima, la bătrâneţe. El i-a scăldat trupul zbârcit şi osos cu lacrimile lui, zăbovind deasupra pântecului, mulţumindu-il-a făcut om întreg, tată.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În aprilie 2021, grupul are 5.600 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus