Da, mă, ia zi. Te-ai văzut cu ea. Cum e gagica. Mişto, bro. E tare mişto. Băi, mi-a gătit. Băi, mă laşi. Una şi bună, care şi găteşte. Ai pus-o. Ai călcat în rahat, cred. Băi, nu am călcat, dar. Ia zi, ce ţi-a gătit. Broski, habar n-am, ceva asiatic, arăta bine. Mi-a zis ea cum se numeşte. Dar, na, am uitat. Aşa, lasă. Zi, s-a aranjat, rochie sexy ceva. Da, mă, era ţiplă când am ajuns. Ea super tare, masa aranjată, un trandafir alea-alea. Mirosea a mâncare. Şi acum ce faceţi. Băi, acum îţi scriu de pe veceu.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).