Tot mai mult

Tot mai des mi se dizolvă
marginile şi devin dorinţa
de-a absorbi lumea, pe tine
inclusiv, prin piele dacă ar fi cu putinţă
cum procedează plantele cu oxigenul,
trăind inofensiv în arderea lor verde.

Nu te-aş consuma
şi nici termina vreodată
ai fi tot aici
m-ai împresura cu totul,
ca aerul.

Din păcate nu am frunze.
Dar am ochi
şi dinţi şi alte lucruri care nu sunt
verzi aşa că osmoza se exclude.

Deci fii cu băgare de seamă, serios,
te avertizez din timp:

Acest tip de foame trage
totul în propriul
spaţiu; ceea ce n-avem cum
discuta, nu putem avea o discuţie
calmă, raţională.

motiv pentru asta nu există, e doar
logica osului pentru câinele înfometat.

(în perioada 1 aprilie 2021 - 1 iulie 2021, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)