05.05.2021
Port halat alb şi carnet de student în buzunar, nu mă simt ca într-un spital, căci salonul EI miroase a cântec şi copilărie. Ochii EI recită rugăciuni şi sunt la fel de albaştri ca cerul în care urmează să locuiască. Îi sărut mâna învineţită, îmi pun capul pe sânul ei, aud şi simt cum pleacă. 500 de caractere nu-mi ajung. Nimic nu mai ajunge până la EA. Cum anunţi un aparţinător că pacientul a murit? Când aparţinătorul e mama şi pacientul a fost bunica. Lecţia asta n-a predat-o nimeni. Îmi e frică să fiu medic.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

1 comentariu

  • Superb
    George, 05.05.2021, 17:46

    Mi a plăcut f mult! Apreciez stilul abordat și consistenta propozițiilor

Publicitate

Sus