Mi-a lăsat urme adânci pe piept. Aseară, beam o nepasteurizată la bodegă. Din senin, intră o femeie. Ce caută una ca ea printre atâţia beţivi? Aici e Muntele Athos al golanilor. Fluierăturile au acoperit zgomotul sticlelor sparte de cei care cedaseră. Am intrat în vorbă cu ea. Azi am divorţat de un sărăntoc. A zis-o pe aia cu dragostea trece prin stomac. I-am răspuns că orice trece prin stomac va fi digerat. I-a plăcut. Sper să o reîntâlnesc şi să mă recunoască, pentru că sufăr de prosopagnozie.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).