13.05.2021
Doi chiuie pe săniuţă, doi sunt mereu îndrăgostiţi, doi îşi revendică idei, doi se îmbracă în petale, alţi doi zâmbesc în soare, cei doi se joacă fără încetare, doi dansează şi cântă, doi aleargă în valuri, doi poartă ghiozdane, doi au mii de nostalgii, doi sunt cutezători, doi aşteaptă minuni. Strecurându-se în perechi prin subţierea clepsidrei, vrând fiecare să urce treptele toboganului încă o dată şi încă o dată. Îi ştiu şi le simt tropotirea gândurilor, sunt parcul lor de distracţii favorit.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În mai 2021, grupul are 6.400 de membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus