Acum zece ani

Concert Joe Cocker (cîntînd înainte de Eros Ramazoti şi Rod Stewart),
Stadionul Naţional, iulie 1995

Joe Cocker părea destul de trist în acea zi toridă de iulie. Cu cît concertul înainta el reuşea tot mai bine să-şi scoată la iveală albastrul sufletului, din ce în ce mai din adînc şi din ce în ce mai sincer. Încet încet a stabilit o legătură aparte cu publicul, făcîndu-l să înţeleagă puterea confesiunii sale, încercînd să comunice cît mai direct, mai de aproape, în cîntece emoţionale în ciuda vocii sale aspre. Publicul l-a perceput pe bătrînul Joe cu totul "de-al nostru," i-a înţeles incontestabila bunătate şi-n acelaşi timp "blues"-ul său. Cu cît totul devenea mai intens, mai adevărat, publicul devenea tot mai cald.

În acea zi oameni chiar vroiau să fie fericiţi. Era uimitor să vezi zeci de mii de tineri făcînd valul în tribune şi apoi cînd valul ajungea pe teren să vezi zeci de mii îngenunchind în faţa scenei, cuminţi, aşteptînd cu o nerăbdare de copil să poată sări în sus. Era un efect miraculos pe care-l mai trăisem la meciuri, dar la concert niciodată şi aici avea cu totul alt gust. Exista un incredibil sentiment de comuniune. Dar totul nu a fost decît o pregătire, un build up, pentru momentul de la bis cînd chitaristul lui Coker a atins cîteva acorduri din Satisfaction. Ceva s-a-ntîmplat în acel moment, ceva s-a mişcat. Tot stadionul a fost lovit de un fel de "divine madness," de un extaz colectiv. Efectiv toată lumea a început să arunce în sus (fără vreun fel de violenţă) cu paharele de Cola de carton şi cu tot ce avea necontondent la îndemînă, într-o colosală euforie eliberatoare, devenind un ocean revitalizant de good vibrations. Mick Jagger spunea că a cînta live pe stadion e mai impresionant decît a face dragoste.

Joe Cocker a fost vădit tulburat sub impactul valului de entuziasm şi de isterie colectivă şi complet surprins de reacţia neaşteptată a publicului, o prea frumoasă declaraţie de dragoste. Şi-a şters pe nesimţite două lacrimi (vizibile însă pe monitoare) şi apoi după ce a ieşit de pe scenă (am văzut mai tîrziu la TV) a spus, îndreptîndu-se spre maşină, că nu a mai văzut niciodată aşa ceva (şi a fost la Woodstock în 1969).