Vânătorul de curcubeie

Pe domnul Haş l-am cunoscut la magazinul de culori. Eu venisem să cumpăr nişte roz cu buline şi ceva galben cu virgule pestriţe, el venise doar ca să se sfătuiască cu vânzătoarea expertă în violacee în privinţa unor vinişoare sângerii apărute în violetul de Parma. Părea un tip absolut normal, doar că pentru un tip absolut normal era oarecum anormal faptul că purta la un costum clasic la patru ace cu pantalon la dungă şi pantofi oglindlucitori, joben. Era un bărbat între două vârste, ba dacă te uitai mai atent puteai spune fără să greşeşti ca era între trei, mai degrabă încruntat şi sobru, dar cu un aer politicos, deschis şi continuu scormonitor.
- Galbenul de floarea soarelui e mult mai rezistent decât cel de crăiţe - mă sfătui domnişoara vânzătoare de iluzii expertă în violacee, în timp ce domnul Haş cântărea din priviri o găleată cu apus de soare în care se combinau elegant roşul şi portocaliul.
- Domnul Haş este om de ştiinţă. O eminenţă - îmi şopteşte complice domnişoara aruncând din sprâncene în direcţia împricinatului.
- Serios?! În ce domeniu? - replic neîncrezător ştiind foarte bine că în ziua de azi trăim într-o lume de experţi.
- În curcubeologie - şopteşte domnişoara şi mai încet, ca şi cum mi-ar fi transferat cel mai bine păstrat secret al omenirii. A inventat chiar şi o maşină. A făcut rost de nişte fonduri solvegiene nerambursabile pe cercetare şi maşina este deja funcţională. A lucrat la ea ani buni.
- Fonduri norvegiene - o corectez eu scurt pe domnişoară.
- Nu, nu, solfegiene. Fonduri muzicale solfegiere, adică din acelea pe care le aşezi pe portativ şi daca le aşezi nimerit, cântă. Ceva legat de muzica sferelor, nu mă pricep prea bine la economie, doar la culori mă pricep - completează domnişoara emoţionată.

Explicaţia vânzătoarei de ocazie nu mă dumireşte deloc, ba pot să spun cu mâna pe inimă că mai rău mă încurcă, aşa că îmi vâr în sacoşă rozul cu buline, galbenul cu virgule pestriţe şi dau să plătesc şi să plec, când îl aud pe domnul Haş, apropiat pe nesimţite, completând:
- Ohhh, domnule, aceste fonduri au fost esenţiale în fundamentarea lucrărilor pe care le-am conceput. Căci ce ar fi lumea astăzi fără "Harmonices mundi", de unde ne-am putea extrage echilibrul, fără de care n-am exista, dacă nu din muzica sferelor?! Nu este oare armonia sunetului cel de-al patrulea armăsar la cvadriga cunoaşterii, alături de aritmetică, geometrie şi astronomie, cum bine spunea Platon?! Şi atunci cum să poţi să construieşti dacă ţi-e strâmbă urechea?! Muzica înseamnă spaţiu, iar spaţiul e egal necuprinsului care se caută înţeles. Liniile directoare ale armoniei muzicale şi nu numai, s-au dezvoltat pe baza geometriei euclidiene a poligonalelor inscriptibile, cum bine scoate în evidenţă Kepler, pentru a se reîntoarce şi a expanda apoi în spaţiul multidimensional, întru discretizarea în alveole rotunde ca bulbul brânduşei şi înţelegerea lui. Nu este muzica, domnule, albia cu cele trei braţe ale sale, mimesisul, ethosul şi catharsisul, prin care ne vărsăm în lumea înconjurătoare, dar şi rădăcina ramificată prin care ne extragem seva, cum bine a intuit Platon în Poetica?! Lucrurile sunt cât se poate de evidente - conchide domnul Haş brusc, tocmai când era pe punctul de a mă pierde.

Profit de ocazie c-am scăpat de ditirambicele explicaţii şi ca să nu par nepoliticos o cotesc la nouăzeci de grade pe o cărăruie mai bătătorită.
- Şi puneţi ca aţi inventat o maşinărie care încununează întreaga dumneavoastră activitate de cercetare?!
- O, desigur, domnule. O maşinărie excepţională fără de care lumea n-ar putea exista. N-ar putea exista în forma în care ea există acum, vreau să spun - se corecta el împăciuitor. Dar daţi-mi voie să mă prezint. Haş - se înclină el şi îşi scoase extravagantul joben, de sub care, spre surpriza mea, ieşi la iveală un altul aproape identic, dar mai mic, pe care îl ridică cu distincţie la rândul său pentru a lăsa locul altuia, doar cu puţin mai mic decât al doilea. Nu ştiu câte jobene a scos până la urmă, ştiu doar că tejgheaua vânzătoarei de vise se umpluse de ciudatele acoperitori de scăfârlie de diferite dimensiuni, astfel încât pe ultimele două, mici ca două pălării de păpuşă, din lipsă de spaţiu, le aşeză tacticos chiar în palma mea. Doriţi s-o vedeţi? Mi-ar face mare plăcere să v-o arăt. Domnişoara mi-a spus că lucraţi în branşă. Tot cu culori, tot cu vise, cu bucle...

Înghit în sec şi mă prefac c-am uitat să-i răspund că sunt doar un inginer, că lucrez cu şuruburi şi piuliţe şi nu mă ocup deloc nici cu visele şi nici cu culorile. Ros însă de curiozitate tac complice şi îi accept invitaţia.

Aşa că într-o zi de marţi pe la amiezi îl iau pe domnul Haş de braţ şi purcedem spre înălţimile unde este instalată maşinăria. Ajuns sus pe coama dealului descopăr uluit grozăvia. Era o maşinărie atât de ciudată cum nu mai întâlnisem niciodată în viaţă. Nici măcar în filme nu mai văzusem o asemenea amestecătură aparent fără niciun sens, de ustensile a căror întrebuinţare era reinventată şi supusă unor interese fantastice. Din tot ansamblul ieşeau în evidentă cele patru tromboane uriaşe cât roata de tractor, dispuse strategic în cele patru colţuri a ceea ce părea a fi un afet de tun antiaerian. Cele patru alămuri strălucitoare erau aşezate pe o serie de dispozitive de reglare a unghiurilor de rotire pe orizontală şi verticală, asemănătoare radarelor care perie depărtările, având posibilitatea să-şi modifice atât azimutul cât şi înălţimea într-un domeniu extrem de fin. Ţinta îmi părea cerul, dar scopul precis era greu de ghicit. Nu putea, apoi, să nu-ţi atragă atenţia ansamblul de pârghii şi lanţuri care conecta o pereche de pedale de bicicletă, aşezate chiar sub scaunul manevrantului, cu pistoanele tromboanelor ce, într-o altă lume, ar fi fost desigur folosite pentru reglarea aerului ce ieşea din pieptul suflătorului, în vederea obţinerii sunetelor dorite. În maşinăria din faţa mea, însă, rolurile păreau să se inverseze, pedalele acţionând un lanţ clasic cu zale, care la rândul său acţiona pe principiul supapelor de la cilindrii motoarelor, o serie de pârghii ce se deplasau în sus şi în jos asigurând o mişcare continuă de dutevinoşiiarduteşiiarvino a pistoanelor de trombon. Muştiucul fiecărui trombon era conectat apoi, printr-un furtun de butelie cu ceas, la intrarea unui mixer clasic de bucătărie, care în partea superioară avea, asemenea unui clovn, o căciulă ca o sită de strecurat macaroane din care ieşeau o mulţime de fire fine, fiecare dintre ele terminându-se cu o biluţă colorată în formă de lacrimă, asemeni unor ciucuri.

Chiar dintre tromboanele din faţă îţi mai înţepa privirea un set de instrumente ce părea a configura un lansator de harpoane. Patru trompete cu ţeavă lungă în care erau înfipte patru săgeţi filiforme, armate, în cel mai clasic stil folosit de când lumea la praştii, cu o fâşie de cauciuc întinsă exasperant, păreau pregătite să înhaţe cerul şi să-l strângă aproape. Cele patru harpoane erau legate prin funii asemănătoare mai degrabă cozilor împletite ale Ilenei Cosânzeana, de o tobă ce ţinea loc de tambur, în jurul căreia erau înfăşurate.

Întregul sistem mai era dotat cu o instalaţie de ungere formată dintr-o sticlă de ulei de măsline şi o farfurie de dulceaţă, care se învârtea în vârful unui băţ, ca în reprezentaţiile artiştilor chinezi, o instalaţie de răcire dezasamblată dintr-un frigider vechi, un ceas de masă uriaş de pe vremea bunicilor, cu clopot mare în vârf, lovit din stânga şi din dreapta de două ciocănele minuscule, cu o trompetă cu pompă centrifugă pentru asigurarea semnalelor sonore, un ochean simplu, o mătură şi cu o mulţime de alte chestii mărunte destul de greu de identificat având în vedere faptul că fuseseră demontate din alte ansamble şi nu-mi spuneau mare lucru.
- Ei, ce zici?! - mă întreabă domnul Haş grozav de încântat, arzând de nerăbdare să-mi explice ce şi cum.

Eu sunt prea năuc ca să-i pot răspunde în vreun fel, aşa că mă rezum la a da tâmp din umeri, în timp ce colţurile buzelor o iau la fugă în sus a mirare.
- Fii atent, dragul meu - îmi spune el ca unui copil prost, apucându-mă uşurel de braţ. Acesta este un aspirtron, adică un aspirator de curcubeie folosind ca element funcţional de bază, trombonul. Înainte de toate vânătorul de curcubeie, adică eu, trebuie să cutreiere cerul după curcubeie. Când acesta este prins în vizor, va fi pus în mişcare aspirtronul. Întâi şi întâi curcubeul este măturat de la stânga la dreapta şi de sus în jos de mătura pe care o vezi sub bordul din faţă al aspirtronului. Este esenţial ca mătura să fie din paie clasice şi nu din acestea de plastic cum se fac în ziua de azi, altfel precizia măturării va fi compromisă, iar operaţiunea de prindere a curcubeului pusă sub semnul a două întrebări faţă în faţă, până la o nouă apariţie a unui curcubeu. Folosind însă un echipament de calitate poate fi stabilit cu certitudine centrul de greutate al curcubeului, care va fi luat în colimator prin intermediul ocheanului montat chiar aici, în centrul maşinăriei, în faţa scaunului manevrantului. Odată avută ţinta în obiectiv se lansează, prin eliberarea gumilasticului, harpoanele, care se vor înfige exact în inima ei. Acest prim pas are rolul de a ne asigura că, orice s-ar întâmpla ulterior, curcubeul nu se va face nevăzut, lăsându-ne cu ochii în soare. Odată priponit cu această funie din de-a-fir-a-păr de poveste, culoarea trebuie apoi captată, iar această operaţiune se face utilizând Motobonul adică motorul de trombon.

Domnul Haş se opreşte o secundă pentru a-şi trage răsuflarea, apoi continuă.
- Motorul întregului mecanism îl constituie ansamblul format de cele patru pistoane ale trombonului, acest tip de motor inovator putând dezvolta viteze supersonice, ajungând chiar până la viteza luminii în cazul nimicului. În mare, mişcarea pistoanelor recreează în mod invers ciclul motoarelor cu ardere internă, rezultând în locul unei explozii, o implozie, care conduce la obţinerea vidului şi la absorbţia a tot ceea ce se află la gura tromboanelor, căci pentru a amplifica puterea de absorbţie au fost legate patru tromboane în paralel. Funcţionarea lui e destul de simplă. Când primul piston se închide el comprimă aerul din spaţiul dintre primele două pistoane. Apoi al doilea se deschide eliberând aerul comprimat spre a doua cameră de compresie, cuprinsă în spaţiul dintre al doilea şi al treilea piston, pentru ca, în fine, aerul deja comprimat în două rânduri să fie transferat înainte să se dezmeticească spre a treia cameră de compresie, cuprinsă în spaţiul dintre al treilea şi al patrulea piston. Astfel, prin fuga aerului dinspre primul piston către muştiuc se creează un spaţiu vidat înapoia primului piston, care se deschide apoi spre cerul liber prin trompa trombonului, cu o frecvenţă dată de ticăitul Universului. Acest vid perfect, focalizat în patru timpi pe direcţia curcubeului, face ca obiectivul să fie aspirat la momentul potrivit aici - bate domnul Haş cu degetul arătător în vasul de sticlă al mixerului de bucătărie, care abia acum îmi dau seama că e mult mai înalt decât cel de la un mixer clasic.
- Fascinant - mai apuc să murmur, înainte ca domnul Haş să continue.
- Îţi dai seama că acum urmează treaba cea mai complicată, separarea culorilor, dar graţie acestei invenţii brevetate de mine, ea devine floare la ureche. Odată prins în cuşcă, curcubeul e doar o amestecătură mâzgoasă de culori. Pentru separarea lor se porneşte Dicecuveselul, adică DIspozitivul de CEntrifugare a CUlorilor în VEderea SEparării, alimentat, după cum vezi, de la o baterie de ceas cu cuc şi prin centrifugare culorile se aşază în linii fine paralele pe generatoarea vasului, în funcţie de greutate. Jos, către baza paharului, se vor aşeza desigur culorile grele, negrul, bleumarinul, maroniul, iar către vârf cele uşoare, galbenul, rozul, bleul. Şi între ele, restul. Folosind caierul de culori pe care îl vezi, culorile sunt extrase una câte una, iar prin fibra aceasta optică, trimise la lacrima captatoare - îmi arată el mănunchiul de fibre care seamănă cu un cuib de ghiocei plin de lacrimi albe.
- Pentru buna funcţionare a întregului mecanism, un sistem performant de ungere asigură gresarea pistoanelor astfel încât acestea să nu se gripeze primăvara, din cauza viruşilor de aspirtron - reia domnul Haş după o mică pauză în care aşteaptă să-mi revin din buimăceală. Această sticlă cu ulei de măsline, prevăzută cu picurătoare, asigură picurarea pe farfuria de dulceaţă a unei picături de medicament de aspirtron, la fiecare zece secunde. Prin învârtirea farfuriei forţa centrifugă trimite picătura alternativ la fiecare piston, asigurând astfel menţinerea unei sănătăţi perfecte pe întreaga durată de funcţionare. În plus, un sistem de răcire previne supraîncălzirea manevrantului înfierbântat de muncă, prin asigurarea unui stoc de suc de mere rece, perfect dozat.

Explicaţiile domnului Haş mă lasă fără cuvinte. Privesc năuc aspirtronul şi nu-mi vine să cred. Există sau e vis?! Ochii îmi rămân pironiţi pe piesa centrală a echipamentului, vasul de la mixer care are în cap căciuliţa cu ciucuri lăcrimoşi. Deşi îmi pare un pic prea îndrăzneţ, îmi iau inima în dinţi şi îl întreb pe domnul Haş:
- Şi apoi ce faci cu toate culorile acestea adunate în ciucuri?

Nu apuc bine să termin fraza şi domnul Haş începe a râde, dar un râs năvalnic cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Râdea spasmodic din toate oasele şi toţi muşchii, chircindu-se ca un bolnav de stomac sau zvâcnind către cele patru zări ca un posedat de demoni. Pentru o clipă am crezut că va avea să moară de râs acolo sub ochii mei şi m-am speriat amarnic, dar încet încet râsul se domoli şi domnul Haş îşi recăpătă mina sobră şi serioasă, mină pe care o purta întotdeauna cu dânsul. Îşi şterse cu mânecile redingotei lacrimile de pe ambii obraji, ce şiroiau vesele ca nişte pârâiaşe de munte şi cu acelaşi aer protector îmi explică pe îndelete:
- Offf... dragul meu. Ce întrebare e asta?! Colorez cu ele lumea! Altfel cum ar fi lumea multicoloră?! Este pentru că o vopsim noi, vânătorii de curcubeie. Uite, de exemplu, iarna când curcubeiele stau ascunse, lumea rămâne doar în alb şi negru. Înainte de a exista maşina totul se făcea manual şi era tare greu, dar acum e o plăcere - îmi explică domnul Haş şi pentru a-mi exemplifica smulse una din lacrimi de la locul ei ca şi cum ar fi cules un măr din copac şi îşi întinse degetul arătător prin culoare. Apoi privind întrebător împrejur găsi un loc potrivit exerciţiului şi zvârli un bobârnac de verde peste o bucată de pajişte a cărei culoare pălise sub dogoarea verii. Dintr-o dată, toate firele de iarbă, frunzele, tijele florilor se colorară în verde crud, ca şi cum toate s-ar fi născut ieri. Efectul fu formidabil, ca şi cum o mantie vrăjită ar fi acoperit de jur împrejurul. Apoi domnul Haş desfăcu roşul, galbenul, albastrul, cyclamul şi movul, îşi trecu câte un deget de la fiecare mână prin culoare, pentru ca zvâcnind din palme să le stropească peste petalele florilor. Întreaga pajişte se coloră ca o poveste cu zâne, Feţi Frumoşi şi balauri berbecoşi iar eu devenii mic, din ce în ce mai mic şi mai negru, ca un gândăcel rătăcit printre firele înalte de iarbă proaspătă.