Cum au vrăjit vrăjitoarea? Cu mărul

O introducere în subiect de Andreea Demirgian Pe Max von Neerlandia l-am cunoscut acum 2 săptămâni. A fost o dragoste la prima vedere, codoşită de Peppere RIM (aşa îşi zice mai în glumă mai în serios, onor colegul Radu Ilarion Munteanu), care mi-a vârât sub nas un manuscript semnat de Max. Ştia el RIM că mi-e inima slabă de când cu Irina Mică şi ce-a zis: ian să vrăjesc vrăjitoarea, poate punem de o carte veselă şi colorată, cu desene de copii, o carte destinată adulţilor însă, spre aducerea aminte a zilelor frumoasei copilării a copiilor lor.

Când văzură ochii mei 30 de pagini mi-a stat nitel inima. Mă gândeam cu jale că acuş-acuş face ochi fiică-mea şi pas de mai citeşte. Pfuuu şi n-are nici diacritice, şi e scrisă cam ciudat, de unde l-o mai fi cules şi p-ăsta de scrie în păsărească... Prinţesa Mare, prinţesa mică, mi-a trimis RIM poveşti, dragul de el, de parcă eu nu aş fi în stare să scriu poveşti pentru Irina hmmmmm...Ia să vedem despre ce e vorba.

Şi-am început să citesc, puţin la risc, cu urechea ciulită spre camera copilei şi uite-aşa trecură o oră şi 40 de minute fără să îmi dau seama şi la sfârşit am oftat şi-am zis mai vreau... Deja pusesem diacriticele pe 30 de pagini (muncă, dragi curteni, muncă....), şi zâmbeam într-un colţ, gândindu-mă la Prinţesa Mare, ce încântata trebuie să fie să aibă aşa un consort, la Prinţesa mică, pentru care Max a scris şi la propria mea încântare şi mulţumire că mi s-a dat voie să trag cu ochiul în regatul neerlandez. Şi-aşa a început o dragoste nouă, tot de la un măr...

Poftiţi de vă încântaţi :

Klein roemeens

Am început cu ”vulpe tu mi-ai furat gâsca , dă-mi-o înapoi, că de nu eu vin cu puşca şi cu trei copoi, că de nu eu vin cu puşca şi cu trei copoooi”. Mi se raspunse cu ”vulph tuh mah fuarhat poscha dam o einapoooi”...de era să-i raspunz, arigato.

Nu mă resemnez, să înveţe româneşte! Şi eu învăţai G-ul dânşilor fără polipi în gâlci sau durere de cap, însă de transpiraţie şi de torsiunile limbii nu mai vorbesc, că's decent şi braşovean. Enfin. În jurul orei 19:00 ne uitam cu sfinţenie la “Jeugdjournaal”, adecă jurnalul de seară al plozilor, cinci minute, în ultima vreme transmit dânşii, mici reportaje, cameo, despre ţările ce urmează sa intre-n Evropa, despre cum se joacă şotron in Polonia, de-a baba-oarba'n Bulgaria, să desenăm în Praga, mă rog d-astea, fu’ un program şi despre ţara-mi. Cum să culegem mere în România, se chema. Booon.
Plodul: Pap!?
Pap: Hmmm?
Plodul: Cum se zice appel?
Pap: Măr!
Plodul: Muer!?
Pap: eMMMMM ăăăăă eRRRRRR, măr!
Plodul: mîîRRrr.
Pap: Nu. M_ă_r. Măr.
Plodul: MÎÎÎÎUERRRRRR. MÎR!
Pap: Noapte buna.
Plodul: Mîr.

A doua zi, dis de dimineaţa 5:30, îs tras de aripi din culcuşu-mi de către plod.
Plodul: Pap?
Pap: Jaahaaa?! Da?!

Dânsa, cu o dicţie demnă de şcoala braşoveană, fără nici-un fel de accent, privindu-mă triumfătoare în ochi şi cu bărbia puţin ridicată, mândră:
Plodul: Pap, pardon, tata?! Dă-mi te rog un maur!
Pap: Desdemonooo!!!





PS din partea editorului : Va fi şi carte, dar mai la vară, după ce vă îndrăgostiţi definitiv de PM, pm şi Max von Neerlandia. Lectură plăcută!
Andreea Demirgian