În vacanţa celorlalţi

În Televiziunea Română, la propriu, în sediul ei, nimeni nu se uită la televizor, la (alte) televiziuni. A fost surpriza pe care am avut-o atunci cînd mi-a fost dat să trec pe acolo. Birourile vajnicilor profesionişti nu sînt cablate la lumea largă. Cultura specifică a oamenilor de televiziune instituţionalizaţi este, la noi, dacă nu nulă, atunci sigur rămasă mult în urmă.

Stufstock (Mircea Toma, Vintilă Mihăilescu, Dana Papadima etc.): “biodiversitate culturală”, ideologia cultă, dar de serviciu, a vacanţei. Foarte frumos: se duc acolo doar cei care se poartă (deci, cred ei, sînt) altfel, dar neapărat la fel. O mai mare halcă de omogenitate pe centimetru pătrat n-am mai văzut de mult. Ea există, desigur, dar acolo este grupată, frumos ambalată, nu difuză, ca în viaţa de zi cu zi. Un cartier de diversitate. Hai să-i spunem măcar, distinct, district.

Dar de ce nu la Portiţa, de pildă? Sau în alte locuri invizibile, riguros neştiute: pentru că oamenilor le place să se vadă. La televizor. Trăim pentru televizor, în această eventualitate. Am “internalizat” (deşi la modă este “externalizarea”) dispozitivul de televiziune. Iar “muzica necomercială” se transmite, totuşi, la televizor. Şi se găseşte la Cărtureşti sau Humanitas.

Eu, totuşi, prefer MTV2: alternativ instituţionalizat, pe piaţă (cinstit, “la bătaie”), nu în afara ei, cu pretenţii.

În sfîrşit.

Nu mai fug nicăieri. Stau acasă.
Pe aici se fuge cel mai bine.
Nu are rost să fugi de
acolo pe
unde se fuge.

(Pleacă oamenii ăştia în vacanţă mai disciplinaţi ca la serviciu! Simt că, în sfîrşit, pot să muncească, să producă ceva. Bine simt!)

Eu (care nu muncesc şi n-am muncit, social, niciodată) prefer concediul la domiciliu, cînd toţi ai casei sînt plecaţi în concediu, şi cînd chiar întregul oraş poate fi în sfîrşit trăit, respirat, pentru foarte scurt timp. Cînd toţi s-au mutat pe alte meleaguri, dar tot distinct, pe (fie şi alt fel) de cartiere.

În vacanţa celorlalţi se trăieşte cel mai bine. E libertatea.