În garsoniera lor mică de care râdeau uneori că e un pat cu uşă îi prindea treji răsăritul. Atunci aerul era atât de rarefiat de parcă levitau şi oricând s-ar putea rătăci printre stelele de pe tavan. Azi, el se trezi decis. Luă săpunul, sfoara şi scăunelul de sub pat şi intră în baie. Făcu duş şi apoi legă sfoara. Ce faci acolo, intră ea insinuant. Ta-da, avem uscător. În balcon ar ploua, dac-am avea. Se-ncolăci de gâtul lui: până ne mutăm pe lună. Şi după. Eh, lucruri mici, şi o respiră toată.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2021, grupul are 6.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).