26.06.2021
Copile, ascultă-mă bine pe mine. Nu armata te face bărbat, nici luptele în războaie inutile, nici muşchii pe care ţi-i lucrezi prin tot felul de săli, nici banii din conturi, nici excursiile în ţări străine, ai înţeles? Degeaba te plimbi în maşini bengoase, nu aşa devii bărbat. Femeia, copile, te face bărbat. În ea e tot Universul şi toată puterea. Iubeşte-o, respect-o, şi vei căpăta putere. Copilul a crescut şi a urmat sfatul bunicului. A devenit un super bărbat. Săptămânal iubeşte altă femeie.



Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iunie 2021, grupul are 6.650 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus