Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scrisori indiene


Text de Maria Manolescu, fotografii de Teodor Borşa

06.09.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
1.


Dragă tată şi dragii mei,

vă rog să mă iertaţi că vă scriu tuturor odată, dar aici sunt multe ventilatoare şi cred că voi înţepeni în curând.

Poate că unii se vor întreba de ce scriu acum, când pot să vă las în pace sau pur şi simplu să vă povestesc totul acasă. Motivul e că îmi e foarte dor de ţară. Glumesc:) Mi-e frică să nu uit unele lucruri, şi nici nu vreau să repet aceeaşi poveste de 5 ori când mă întorc... Plus că ventilatoarele astea totuşi sunt Rai faţă de căldura de afară. Lângă mine e un mic indian care flirtează pe Yahoo cu o fată cu nume american (nu pot să-i scriu numele, pt că şi el se holbează în monitorul meu, deşi mă îndoiesc că înţelege ceva. I LOVE INDIA!).

Aici în vacanţa mea oamenii sunt foarte prietenoşi. Toate tantile care m-au pipăit (de arme) la intrarea în diverse muzee mi-au zis că sunt very beautiful, iar bărbaţii îi trimit bezele lui Teo şi îi spun "nice hair".????? Nu înţeleg nimic din aceste comportamente bizare, mai ales că cele 12 posturi indiene cu videoclipuri non-stop arată că preocuparea exclusivă a tinerilor indieni e să danseze şi să-şi zâmbească (dar numai fete cu băieţi); un alt lucru ciudat este că băieţii se ţin de mână, după gât, etc.

Ei sunt prietenoşi cu noi fără un motiv anume, pentru că de bani ne tapează oricum. Ieri (în prima zi) un ghid ne-a tapat de 100 de rupii (aprox. 75.000 de lei vechi), şi pentru că între timp mai apăruseră doi hojmalăi prin preajmă i-am dat, în timp ce el ne întreba tot cu zâmbetul pe buze dacă nu cumva suntem frustraţi. Iar noi am răspuns, tot zâmbind, că da, suntem. Dar oricum, ne-a recitat o poezie de Foster. (A auzit cineva?)


(Delhi. Aici am luat ţeapă!)


Mirosurile sunt într-adevăr incredibile: pipi, santal, bălegar, căcat, ceapă, mosc, pui, trandafiri, mango, mult căcat şi pişat.


(Delhi. Templul Lotus.)


Cald. Oamenii dorm pe stradă, în ricşă, în maşini, pe acoperişuri.

Mâncarea e absolut fabuloasă (atâta timp cât nu o mănânci în mirosurile de afară).


(Delhi. Nu sunt eu!)


Azi am vizitat Fortul Roşu, o chestie absolut impresionantă, iar înăuntru am mâncat într-un restaurant ca-n filmele ălea cu flirturi de lorzi englezi în India. La jumătate de preţ faţă de mâncarea de la restaurantul hotelului (care arată ca o cantină şi unde nu avem voie să fumăm pt. că e un domn englez care tuşeşte de la ţigară şi probabil dă bacşişuri mai mari decât noi, deşi teoretic se fumează).

Nu bere, nu vin, nu nici un strop de alcool de când am venit. Nicăieri. Absolut nicăieri.


(Delhi. Frizerie.)


Bazarul este locul în care poţi petrece o săptămână fără să te plictiseşti. Se scot bani din orice. Un domn a încercat să ne convingă să cumpărăm nişte lăcăţele. I-am zis că n-avem nevoie. El a zis că-s foarte ieftine. Noi am insistat că n-avem nevoie. Nu ne-am înţeles.

Puţină cultură şi geografie, după observaţiile mele: fruct naţional - mango, pasăre naţională - cioara (oficial e păunul), animal naţional - nişte veveriţe mici şi drăguţe (vacile sunt mai multe, dar sfinte); câini ca la Bucureşti; nu ţânţari, nu nimic, doar furnici uriaşe.

Cel mai mare handicap: FUMATUL: străinii se uită urât când fumăm, indienii se uită curios şi-mi zic că e bad, şi pun pariu că acum o să înceapă şi tata... nu-mi vine să cred că am venit în India şi mă simt complexată! (bine, numai puţin...)


(Delhi. Vama Veche.)


Cred că acum am înţepenit + că nu am fumat de când am început mailu; incoerent? oricum, AAAAAAAAAAAAAAAA am uitat: aici se circulă cum nu vă puteţi imagina. roata bicicletei e lipită de camionul din faţă. nu există benzi, semafoare funcţionabile, nimic; fiecare se strecoară, şi par a avea nişte instincte formidabile, pt că n-am văzut nici un accident.

Oricum, şi voi v-aţi plictisit, nu-i aşa?

Pa.


2.



Dragii mei, vă mulţumesc pt răspunsuri. N-am timp să detaliez - acesta e primul internet după mult timp, merge greu şi e scump. Ideea e că sunt în Agra şi urmează să văd Taj Mahalul!!!

Câte ceva despre Varanasi (oraşul sfânt, unde se duc oamenii să moară lângă Gange, ca să scurtcircuiteze cercul reîncarnărilor şi să ajungă direct în Nirvana).


(Varanasi. Yogin.)


Varanasi este oraşul paradoxurilor:

1. Cele mai scumpe lucruri sunt cele gratis. Adică dacă vine cineva la tine şi zice "hello my friend, I'm not trying to sell you anything, I just want to practice my English, which country are you?" - şi toţi oamenii de pe stradă zic asta!!! - poţi să fii sigur că o să laşi mai mulţi bani decât ai cheltuit toată ziua.


(Varanasi. Viitor yogin.)


2. singurii oameni care nu încearcă să-ţi vândă nimic sunt vânzătorii (pe ei îi poţi întreba pe unde s-o iei, restul oamenilor îţi cer 10 rupii = 8000 de lei vechi pt cea mai mică informaţie)

3. aur lângă căcat. Sau invers, dacă e să ţinem seama de raport. În Varanasi sunt străduţe foarte înguste care duc spre ghaturi (scări care duc în Gange, unde se îmbăiază credincioşii). O străduţă din asta are cam 1 metru jumate lăţime. Cu toate astea, cu puţin efort, încap un om, o vacă şi un motociclist. Şi nu exagerez. Sunt şi nişte tauri fff furioşi, cu coarne mari şi un fel de cocoaşă. Spre exemplu, unul o cotea mugind pe străduţa noastră, în timp ce eu eram fericită încă de bluziţa roşie pe care tocmai o achiziţionasem şi o purtam. E ca şi cum aş fi avut bonus o excursie în Spania (un bonus gratis!).

Inutil să spun că din 5 în 5 metri ni s-au oferit marijuana, haşiş şi opium (doar 150.000 lei vechi gramul). În schimb, berea e ilegală (au loc raiduri ale poliţiei, pt că foarte puţine localuri au autorizaţie). Iar în singurul loc care avea n-am putut să beau pt că nu am împlinit 25 de ani (majoratul lor).


(Varanasi. Locuitoare.)



(Varanasi. Locuitor.)


Hotelul din Varanasi e plin cu junkies (nu cred c-am scris bine(?)) din Spania, Italia, Franţa. Mai supărătoare sunt maimuţele care încearcă să ne fure hainele pe care le spălăm în fiecare seară pt că ne-a fost lene să luăm multe bagaje.

Cum spuneam, toată lumea ne întreabă which country şi nimeni nu a auzit, bineînţeles, de România. Le-am spus primilor care ne-au întrebat de unde suntem, unde vine asta, etc. Peste 3 străzi ne-a oprit unul cu un zâmbet larg "From Romania, right?". Veştile circulă deci foarte repede şi am impresia că pe frunţile noastre scrie cu litere de tipar "sucker!".

Toată lumea ne invită, cu o ospitalitate uşor bolnavă, să vedem rugurile. Impresionant. Lângă ruguri e un fel de cămin în care vin oamenii fără familie şi aşteaptă să moară, sperând că vor fi arşi pe Gange, terminus Nirvana. Lemnul folosit e foarte rar şi costă foarte mult (o înmormântare = 1000 dolari), pt că arde şi verde, şi nu lasă cadavrele să se împută. Ne-a explicat tot ritualul un nene zdrenţăros care vorbea engleza de 10 ori mai bine ca noi, fumat rău, dar super carismatic. Atât de carismatic încât la sfârşit i-am cumpărat vro trei kile de lemne (170.000 de lei vechi) unei băbuţe muribunde... Dar oricum, stăm mult mai bine cu Karma. După ce ne-am revenit din hipnoză ne-am supărat puţin şi ne-am gândit să le stingem focul lui Shiva (care arde fără întrerupere de 2000 de ani şi din care se ia foc pentru ruguri) dar nu ne place chiar atât de mult în India...


(Varanasi. Frumos.)


Şi în Varanasi oamenii sunt prietenoşi. Şi poligloţi. O fetiţă vai de mama ei ne-a salutat în italiană, spaniolă, franceză (ne-a vorbit chiar 5 min în franceză) şi bineînţeles engleză, după care m-a gratulat cu "good bye, Mona Lisa". Adulţii sunt şi mai prietenoşi - toţi vor să dea mâna cu noi. Dar noi ştim că ei vor să ne facă masaj la mână ca să ne ia banii. Şi noi nu vrem asta.


(Varanasi. Which country are you?)


Gata, că stă nenea cu ricşa după noi. Aşa: e plin de Pepsi şi Coca Cola, şi e o chestie mare aici, care se cheamă "Tata" şi face: maşini, camioane, motociclete, sare, şerveţele, telefoane mobile, etc.

Iar cele 20 şi ceva de ore cu trenul au fost perfecte - un fel de vagoane de dormit super curate şi comode, atâta că n-am putut fuma. Vă reamintesc pe această cale că dacă fumezi într-un loc public, amenda e de 100.000 lei (vechi).

Şi valabil pentru toate locurile: poluare e puţin spus. Practic nu poţi respira de smog şi cei mai jegoşi vagabonzi umblă cu batista la gură. Iar de câte ori am tras apa m-am gândit că o părticică din mine ajunge în Gange.

Gata! N-am timp să recitesc ce-am scris, sper că n-am înjurat pe nimeni şi n-am făcut greşeli prea mari de ortigrafie (sic!). Dacă nu mă mai întorc, să nu-mi publicaţi textele ca atare, corectaţi-le vă rog!

Pa.


3.


Plin de greşeli mailul anterior!

Deci bună, nu vreau să vă vând nimic, vreau doar să-mi exersez limba română.

Vă spamez? Foarte bine! Numai prin perseverenţa oamenilor mărunţi a reuşit India să se ridice atât de sus şi să devină atât de bogată.

Agra a fost un oraş foarte turistic, în care am făcut 1000 de poze foarte turistice cu Taj Mahalul. Care este foarte frumos. Aici mă aşteptam să mă ceară Teo de nevastă şi să ne fure papucii (trebuie să te descalţi în temple şi muzee). Nu ne-au furat papucii.


(Taj Mahal. Tanti de la papuci.)


Din nou surprinzător, toate muzeele indiene (hindi sau musulmane) sunt pline ochi cu indieni. Care vroiau să se pozeze toţi cu mine (nu ştiu ce părere aveţi voi, dar aici e clar c-am rupt inima târgului; deşi indiencele se uită cam urât la mine, am impresia că mă cred una de-a lor, care s-a dat cu europenii...) După ce am zâmbit de vreo 10 ori gratis, le-am cerut 100 de rupii (75.000 lei) ca să pozez. N-au vrut. Le-am cerut 50. N-au vrut. Le-am cerut 10. N-au vrut. O rupie măcar? Ha ha ha, are yu joking, sir? (că negocierea nu era cu mine, era cu proprietarul). Deci deocamdată nu putem importa spirit întreprinzător.


(Taj Mahal. Chill out.)


Altfel, un oraş plictisitor: nu tu căcat, nu tu tauri, nu tu aventuri pe înserate pe străduţele cu drogaţi... Nimic interesant.

Aa, şi am citit în sfârşit în Lonely Planet că băieţii se ţin de mână în semn de prietenie nonsexuală. Dar băieţii nu se ţin de mâna cu fetele, aşa cum nici nu se sărută în public. Deci deocamdată nimic despre Kama Sutra.


(Taj Mahal. Chill out 2.)


On the road again... (nu prea am auzit muzică, mai mult transmisii în direct ale meciurilor de cricket).

pa.


4.


Ok, am ajuns în Jaipur. Asta înseamnă Internet. Dacă mai puteţi. Dar ar trebui să puteţi, pentru că e gratis.

Jaipur este un oraş aproape ca Bucureştiul, numai că e înconjurat de munţi. Mare, aproape curat, plin de magazine minunate în care am găsit gel de duş Palmolive, şampon Garnier şi alte articole de lux.


(Are you talking to me?)


Cerşetoria însă e agresivă (şi e puţin spus). Închipuiţi-vă o hoardă de copii care se ţin scai de noi, ne pipăie pe la buzunare şi genţi şi pe unde mai pot, şi ne urmăresc în toată zona lor de influenţă. După care vin alţii, cu altă zonă de influenţă. Din păcate nu poţi să-i baţi pentru că la colţuri aşteaptă mămicile şi tăticii lor care sunt mereu cu ochii pe noi. Sunt exact ca ţiganii cerşetori de la noi, dar de 10 ori mai agresivi (adică-ţi pun mâna pe geantă şi n-o mai iau nici dacă-i calcă maşina; important e să fugi şi să-ţi tragi răsuflarea între două zone de influenţă, sau să intri repede într-un magazin).


(Jaipur. Mare.)


La capitolul oameni pe care i-am cunoscut:

1. un "designer" vestimentar care are un magazinaş foarte cochet pe Corso-ul Jaipurului, care-şi urăşte ţara şi care probabil a trăit o tristă poveste à la Romeo şi Julieta (indienii sunt împărţiţi în hindi şi musulmani, care se urăsc de moarte şi dau vina unul pe altul pentru toată mizeria indiană). Deci căsătoriile sunt de cele mai multe ori aranjate, în cadrul aceleiaşi caste, iar de concubinaj sau sex înainte de căsătorie nici nu poate fi vorba.

2. Chinezii de la restaurantul hotelului din Jaipur: sunt foarte curaţi, foarte tineri, foarte frumoşi, iar acum la 1 noaptea când nu mai e nimeni pe terasă, cântă în surdină cântece din ţara lor. Cred că la anul mergem în China:).

3. Un nene ricşar din Agra. Dragă tată, vei fi fericit şi satisfăcut în acelaşi timp să afli că cel mai cumsecade şi mai cinstit om pe care l-am întâlnit în India este creştin. Are o fată cu 1 an mai mică decât mine şi mi-a zis că eu sunt a doua lui fată. Sper că nu te superi...

Şi nu, nu vroia bani. Ba mai mult, mi-a făcut un cadou. Un cadou gratis!!!

Pa.


(Jaipur. Trafic.)


5.


Ok, Jaipur-ul n-a fost chiar atât de frumos... De fapt cel mai şocant lucru, până la sfârşit, a fost exact contrastul între toată ţigănia şi magazinele alea de lux.

Imaginaţi-vă Magheru, Pţa. Victoriei şi Universitatea pline numai, dar numai, dar numai cu indivizi care scuipă, horcăie, pun mâna pe tine, put, rânjesc, bufnesc, se băşesc, râgâie, pârâie, etc. Cred că am devenit uşor rasistă. Dar oricum, pe mine m-a mâncat în cur să vin în ţara lor, aşa că ei n-au nici o vină. Şi unii chiar muncesc foarte mult pentru câteva rupii. Spre exemplu: la ei există două feluri de ricşă: cea motorizată şi cea pe bază de bicicletă. Cea pe bază de bicicletă e de fapt chiar o bicicletă, numai că în spate e o băncuţă pentru două funduri (noroc că Teo e slab!) Bineînţeles că bicicletele sunt mai ieftine - dar nu cu mult - aşa că într-o seară am luat, din zgârcenie a se citi economie, o bicicletă...

Aşa că:

1. am acceptat preţul evident prea mare, pentru că mie mi s-a făcut milă de cât munceşte bietul om ca să ducă fundul meu mare la hotel.

2. tot drumul n-am făcut altceva decât să-i spun lui Teo că asta-i exploatarea omului faţă de om, că capitalismul (sic!) e sângeros, că nenorociţii de englezi (sic din nou!), că etc.

3. am coborât la jumătatea drumului, dându-i suma promisă (din start foarte mare) + un mic bacşiş.

4. am mers restul drumului pe jos până la hotel, noaptea, timp în care am fost acostaţi de hoarde de cerşetori care ne-au blestemat la fiecare politicos refuz în cea mai neaoşă ţigănească (pardon, hindi);

Dar cu Karma cred că suntem încă pe pozitiv, de la ricşar şi de la băbuţa cu lemnele de rug din Varanasi.

În concluzie, Jaipurul ne-a arătat ca ţiganul rămâne tot ţigan, oriunde ar fi. Şi nu vorbesc numai despre mine. Punct.

Drumul înapoi spre Delhi a fost o revelaţie: oamenii ăştia au o autostradă. adevărată. Şi foarte mişto. Revelaţia 2: nu numai că încep să-şi facă metrou, dar au o zonă cu nişte clădiri... mânca-ţi-aş! ca să zic aşa... n-am apucat să facem poze cu ele, autocarul mergea prea repede:)

Şi acum, în cea mai incoerentă concluzie, bazarul din Delhi este cea mai ciudată adunătură de ţigani şi hippioţi. Care nu ştiu ce fac ziua, dar seara se plimbă pe străzi şi negociază iarba a cote de maşina poliţiei. La fel cum am băut noi o bere extrem de ilegală. Dar era ziua mea... Şi oricum poliţiştii ştiu tot... Şi dacă nu pedepsesc ei, se notează la Karma. În cazul meu, pedeapsa a venit repede, pentru că băusem înainte şi un minunat suc de rodii...

Şi pentru că deci nimic nu rămâne nepedepsit, o să spun de ochii lor că India este o ţară minunată. Dar acum vrem acasă. Vrem bere şi cartofi prăjiţi cu pui prăjit în ulei adevărat de floarea soarelui şi fără alte mirodenii şi o strachină cu mujdei (apropo, tată, ajungem miercuri seară:)).

Tocmai s-a luat curentul pt a treia oară în seara asta. Dar după cum vedeţi, mail-ul nu s-a pierdut... au ei o şmecherie, mi-a explicat Teo, nu contează.

Ultima chestie: azi a fost ziua naţională a Indiei. Pe care am prins-o în marea capitală, Delhi. Ziua Independenţei. Noi eram ferm convinşi că are legătură cu Marea Britanie şi vroiam să strigăm "Long live the Queen". Dar se pare că de fapt e ceva în legătură cu Pakistanul. Nu ştiu exact... Lumea a făcut azi, de ziua naţională, curăţenie, astfel că puţea de 10 ori mai rău ca de obicei şi se puteau observa camioane care vărsau (sau încărcau?) diverse gunoaie în diverse locuri. Gunoaie pe care le mâncau văcuţele chiar lângă containerele de lapte pe care-l beau locuitorii care ajunge... pe care văcuţele... totul pe principiul nimic nu se pierde totul se transformă. Inclusiv pet-urile de apă, pe care scrie "Kindly crush the bottle after use", ca să nu cumva să le revândă alţii cu apă de la robinet (aşa cum fac toţi băştinaşii de lângă toate marile monumente vizitabile).

Apropo de monumente vizitabile, la Jaipur am văzut Templul Soarelui sau Templul Maimuţelor. Am cumpărat contra 8000 lei vechi monkey food (= năut, pe care l-am mâncat cu mare poftă în râsetele locuitorilor). Asta pt că maimuţele aveau tone de banane, nu ştiu de unde. Oricum, am nimerit şi unele mai flămânde, pt ca i-am întins uneia mâna cu năut, şi în 5 minute au apărut vreo 10 maimuţe care cârâiau şi mă trăgeau de fustă. Asta la urcare (15 min pe jos).


(Jaipur, Templul Maimuţelor.)


La coborâre nu mai era nici o maimuţă, în schimb erau vreo 10 copii şi adolescenţi care s-au ţinut scai de noi, pe principiul - noi coborâm, ei coboară; noi ne oprim, ei se opresc; ne uităm la ei, ei la noi; râdem, şi ei râd; facem poze, ei se bagă în noi să vadă poza. Din toate acestea noi am dedus că dealul e blestemat, şi că toţi oamenii se transformă în maimuţe, sau invers. Cred că poate fi generalizat pt toată India. Noi însă am scăpat de blestem pt că am fost miruiţi la Templul Soarelui / Maimuţelor de nişte copii (2 băieţi şi o fetiţă) care ne-au făcut "gift" nişte coroniţe de gălbenele pe care ei de fapt le agaţă pe la idoli, şi nişte brăţărele de sfoară. Noi le-am făcut gift nişte bani. Ei mai vroiau şi alte gifturi, cum ar fi pix, inel, clamă de păr, cercei, ojă, gumă, bomboane, şerveţele (!) Un vocabular în engleză mai bogat decât al meu şi în mod cert foarte targetat pt o fetiţă de vreo 9 ani. Dar s-a lămurit repede că nu deţineam prea multe din repertoriul dorit, iar ce aveam sorry, da' era giftu meu!


(Copilul de la Templul Soarelui. Înainte.)



(Copilul de la Templul Soarelui. După.)



Gata. Vin acasă.


(India. Vom reveni.)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer