05.07.2021
Hai, mergem? Nu merg nicăieri, răspunse ea şi îşi întări cuvintele cu o privire ca o ţeavă de revolver, urmată rapid de o tăcere de plumb, care îl izbi în frunte ca un glonţ tras din apropiere. El simţi cum i se împrăştie creierii pe perete, peretele cu fotografiile de la nuntă. Cu un gest mecanic, el se roti pe călcâie şi, fără să privească în urmă, părăsi domiciliul conjugal, trântind uşa cu putere. Unda de şoc prăbuşi una din fotografiile înrămate. Ea îşi înfipse graţios tocul în figura lui.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus