07.07.2021
Într-un câmp fără culoare un bărbat în costum strigă printr-o portavoce: Ne apăram. Din iarbă, spre cer, se ridică corpuri de bătrâni, femei şi copii. În acelaşi câmp fără culoare, un alt bărbat în costum, îi strigă celuilalt, noi ne apărăm. Din cer, spre pământ, plouă cu bătrâni, femei şi copii alergând speriaţi spre nicăieri. La sfârşit de câmp, oameni şi sfinţi stau muţi, încercând să înţeleagă ce s-ar fi putut face diferit. Dincolo de oameni şi sfinţi, fabrici de drone, rachete şi scuturi tronează.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus