09.07.2021
Când ai cumpărat casa, nu te gândeai că mă iei şi pe mine. Mobilele vechi care trosneau nu ţi-au dat nicio idee. Nici camera aia încuiată, pe care nu o poţi deschide cu nimic, nici scara care duce acum către un zid, deşi bătrâna cameristă ţi-a spus că acolo, prin anii 20 din secolul trecut se dădeau petreceri. Ceea ce nu ţi-a spus a fost ziua aia când i-am împuşcat pe toţi, din cauza ei. Au zidit camera aia. O dată pe an se aud focurile de revolver ale geloziei. Au zidit camera cu noi înăuntru.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus