Primul îmi dădea nişte erori de mi-era mai mare ruşinea. Îmi pocnea obrazul, când pocnea de prost ce era. Prindea cu purici, ca bulgarii. Băga o subtitrare că doamna Irina-Margarina Nestor părea copil de mingi. Amice, eşti idiot. Te schimb, i-am zis. I-am tras mira de reglaj pe ochi şi am făcut cerere pentru altul. Cu al doilea îmi venea să intru în pământ când o dădea de gard, aşa de scurt-circuitat era. Ieşeau scântei. M-am înscris şi pentru al treilea. De la ghişeu mi-au zis să văd şi la raionul inimi dereglate.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).