Sunteţi sigur că aţi luat decizia corectă? Da. Ce v-a determinat să faceţi parte din experimentul nostru? Nu pot să vă răspund. Bine, semnaţi aici. Veniţi mâine la ora 9. Nu uitaţi că e posibil să nu reuşească operaţia, de asta ar fi bine să vă luaţi la revedere de la cei dragi. În ziua următoare, pacientul a fost operat. Inima i-a fost scoasă, pentru a-i face loc unui creier artificial. Pisica doctorului şi-a înfipt colţii în inima aruncată pe jos şi a fugit în grădină. Azi, cei 3 pisoiaşi vor avea ce mânca.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).