13.07.2021
Şi ce dacă în contract scrie mamă surogat? Mi-au împrumutat uterul şi mintea pe bani doar pentru 9 luni, dar nu poţi trăi din bucăţi. Urechile mele, da, ale mele, i-au auzit primul plâns. Un ied rătăcit, da, l-am tăiat şi l-am dat ofrandă. Şi pieptul meu, la care a bătut din gene, e un cuib părăsit care arde. Da, am încercat. Alcool, pastile, călătorii departe, dar în nicio gară nu soseşte uitarea. Electroşocuri şi o viaţă fără amintiri. Decojesc lumea ca pe o portocală, acum. Îi scuip sâmburii.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus