Şi sus? Copilul. Doarme. Nu dorm, dar mă prefac. Sub pătură ţin un aspirator cumpărat cu banii pe pungile cu mărgele. Este linişte. Se aude câte o voce răzleaţă şi tânguirea vagonului săltat pentru schimbarea osiilor. Bani aveţi? 10 ruble. Vocea tatei se simte îndoită. În buzunarul hainei agăţate în cuier mai sunt 200 de ruble. Acum vameşul vorbeşte în rusă cu perechea care emigra în Israel. Iese. Se întoarce, se duce spre haină şi scoate banii. Îi ia şi pleacă fără să spună nimic. Vadu Siretului. 1984.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).