Urma să intre în clasa a noua. În a doua săptămână de vacanţă şi-a luat bilet până la Jimbolia şi s-a suit în tren fără nici o vorbă. Unchiule, arată-mi unde e graniţa, îi zise când a ajuns, dar unchi-său l-a luat de o aripă, l-a închis într-o cameră şi l-a sunat pe ta-su. 'Tu-ţi anafura cine te-o mai lăsa să asculţi Europa Liberă, la mă-ta te-ai gândit când ai dispărut aşa fără urmă, loază, că intram toţi la pârnaie dacă nu suna unchi-to. Toamna aia a înregistrat între utecişti unul neaşteptat.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).