20.07.2021
Ce prostie de carte, arunc cu Orwell de perete. Ce înseamnă distopie? Nu-mi pasă, oricum am ciordit-o de la ai mei. Pun o casetă cu Prince, împrumutată, dansez în timp ce-mi ondulez părul şi întind un fard albastru pe pleoape. Merg cu gaşca la Rolly, Fratele cel Mare, a primit o casetă video beton, fireşte de la neamurile din Germania. Luni tovarăşa de mate ne dă extemporal, mai am timp să învăţ. Dragă jurnal, promit să-l citesc pe Orwell, de frică, să nu fii tu vreodată citit de Ochii Albaştri.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus