E un tablou cu o bancă în parc, nimic special, dar ceva totuşi mă tulbură. Bătrâna care-l vinde în târg mă ia de mână: îţi place? Pe banca asta ne-am întâlnit. Soţul meu era serios, dar încăpăţânat, nu mi-a cerut adresa, trei zile m-a aşteptat apoi aici şi a pictat-o. Şi eu am venit, speram să-l găsesc, că-mi plăcuse dânsu. Aici l-am dus şi când a început să uite, se liniştea, mă-ntreba ce zi e. Şi-amintea mai ales că o să vină, în cel mult trei zile, iubirea lui o să vină. Mata nu vrei o bancă?
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).