27.07.2021
Pe la 16 ani, visam ştrengăreşte să. Şi îmi era tare bine cu. La 25, mă gândeam numai la. Şi n-aveam chef de. Spre 35, am început să înţeleg că. Ar fi fost perfect dacă. Dar şi ei ziceau să. La 45, am ştiut că era ultimul tren către. Însă timpul curgea doar pentru. După 50, mă îndoiam că mai avea rost să. Mereu am crezut în. La 60, mi-am zis că. Şi totuşi, trebuia să. Măcar la 70. Cine ştie, dacă aş fi. Azi, după 80, încă e timp pentru. Da. Şi poate o să am iar 16 ani. Să fac totul altfel. Oare?


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus