Acolo te-am cunoscut, Hanna, şi tot acolo m-am îndrăgostit pentru prima dată. V-aţi instalat cortul minuscul chiar pe plajă, în golful cu stânci roşii al Costineştiului. Tu şi sora ta, două copile inconştiente, plecate în lumea largă, cu rucsacurile în spinare. Simt şi acum gustul de piersică al primului nostru sărut. A doua zi am găsit pe nisip doar urmele tălpilor tale. Mi-ai scris că a trebuit să plecaţi în mare grabă, căci tancurile Marelui Prieten zdrobeau deja caldarâmul orăşelului vostru.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În iulie 2021, grupul are 6.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).