Ovidiu Miculescu: Să începem cu începutul. Născut la Lugoj în anii '80, aţi crescut într-o ambianţă muzicală? Cum aţi ajuns să studiaţi vioara la şcoala din muzică?
Liviu Indricău: Încă de mic, de la vârsta de 8 ani am fost atras de muzică. Împreună cu fraţii mei Dan (pe atunci 9 ani) şi Cristian (pe atunci 7 ani) am format un trio imprimând chiar şi o casetă, cum era pe vremea aceea, cu muzică religioasă. În biserica unde am crescut era o orchestră alcătuită din 60 de instrumentişti - copiii care aveau înclinaţii spre muzică erau încurajaţi şi ajutaţi să studieze la un instrument. La îndemnul mamei mele şi pentru a face parte din orchestră, am studiat vioara la Şcoala de Muzică din Lugoj.
O.M.: Relaţia cu arta corală şi dezvoltarea vocii prin intermediul acesteia a început devreme, în oraşul natal. Povestiţi-ne despre această experienţă.
L.I.: Oraşul Lugoj avea şi încă are (sper ca autorităţile locale să realizeze cât de important pentru viaţa culturală a oraşului este să continue să sprijine activitatea corului) o formaţie corală recunoscută şi apreciată atât în România cât şi în străinătate. Maestrul Remus Taşcău, care atunci era dirijorul, sufletul şi motorul corului Ion Vidu, m-a invitat să fac parte din ansamblu. Am acceptat cu mare bucurie şi seriozitate. Lucrul cu maestrul Taşcău a ajutat mult la dezvoltarea vocii tinere pe care o aveam, prin faptul că de cel puţin două ori pe săptămână făceam vocalize şi repetiţii, lucru benefic pentru o bază sănătoasă. Am o vorbă care îmi place mult: maestrul Taşcău a pus bazele carierei mele, ca mai apoi maestrul Stelian Olariu să o cimenteze.
O.M.: După încheierea şcolii de muzică la Lugoj, aţi venit la Bucureşti, unde aţi continuat activitatea corală. Cine au fost personalităţile care v-au influenţat în această perioadă şi cum aţi ajuns pe scena Operei din Bucureşti?
L.I.: Aşa e. După terminarea liceului am hotărât să mă mut în Bucureşti. Timp de doi ani am fost membru în Corala Doina a Armatei, ca mai apoi să fiu angajat în Corul Operei din Bucureşti. Omul căruia îi voi fii veşnic recunoscător este maestrul Stelian Olariu care prin profesionalismul său mi-a deschis porţile meseriei de cântăreţ de operă.
O.M.: Aţi început studiile la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, fiind în corul operei. A reprezentat aceasta un ascendent faţă de colegii de an?
L.I.: Într-adevăr, când am dat examen la Conservator, eram angajat în Corul Operei din Bucureşti. Din anul doi, după premiera în concert a operei Macbeth de Verdi în care am interpretat rolul Malcolm, maestrul Iurie Florea, director artistic al ONB la acea vreme, m-a promovat ca solist al Operei bucureştene. Nu ştiu dacă acest fapt a reprezentat un ascendent, poate doar faptul că lucram într-o instituţie de cultură profesionistă la un nivel la care orice student aspira.
O.M.: În afara cursurilor de la Conservator, aţi urmat cursuri cu Vlad Budoiu şi cu Eduard Tumagian. Cum şi-a pus amprenta întâlnirea cu aceşti maeştri asupra carierei dvs?
L.I.: Marius Vlad Budoiu: un Om şi un profesionist excepţional. Un pedagog fără egal. Să nu uităm că e singurul profesor român cu doi câştigători la Operalia. Este profesorul care ştie toate defectele şi calităţile mele şi totodată cel care a reuşit să îmi transforme multe defecte în reuşite. Maestrul Tumagian, un artist care a cântat la cel mai înalt nivel, un exemplu de muzicalitate, tehnică şi disciplină artistică. Aceşti mari maeştri cu care am colaborat mi-au dovedit că înainte de toate un artist trebuie să fie un OM!
O.M.: Colaboraţi cu mai multe instituţii de spectacol şi concert din ţară, dar şi din străinătate. Are Opera din Bucureşti un loc special pentru Liviu Indricău? Stăm de vorbă în anul în care Opera Naţională din Bucureşti împlineşte 100 de ani.
L.I.: Opera Naţională din Bucureşti, pe lângă faptul că e cea mai importantă scenă lirică a ţării, este, pentru mine, personal, a doua casă.
O.M.: Din rolurile pe care le-aţi jucat pe scena Operei care vă sunt cele mai dragi?
L.I.: Pentru mine speciale rămân Rodolfo din La Boheme şi Pinkerton din Madama Butterfly.
O.M.: Care au fost partenerii de scenă cu care aţi colaborat cel mai mult sau regizorii cei mai importanţi?
L.I.: Cel mai mult am colaborat cu colegii din Opera bucureşteană. Pentru artiştii implicaţi în premiera spectacolului Falstaff de Verdi rămâne întipărită în minte şi inimă munca depusă alături de marele regizor Graham Vick. O altă experienţă minunată a fost la Filarmonica din Stuttgart, unde am cântat Turandot, rolul Pang, alături de Marco Berti, Lise Lindstrom şi Ermonela Jaho.
O.M.: Ce roluri din repertoriul de opera vă doriţi să aveţi ocazia să abordaţi în viitor?
L.I.: Îmi doresc foarte mult ca în stagiunea viitoare să debutez în rolul Don Carlo. E un rol drag mie pe care îl studiez de ceva vreme. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să reuşesc să îmi îndeplinesc această dorinţă. Mai apoi aş dori foarte mult să abordez Mario din Tosca.
O.M.: Ne aflăm - sperăm - la sfârşitul unei perioade care a ţinut departe artiştii de public. Cum v-a afectat perioada pandemiei ca artist?
L.I.:.Bineînţeles că această perioadă a afectat fiecare artist. În primul rând ne-a lipsit publicul. Apoi lucrul în echipă, spectacolele şi tot ce înseamnă opera. Am încercat să folosesc această perioadă grea pentru a aprofunda studiul individual, astfel încât să fiu cât mai pregătit pentru reluarea spectacolelor!
O.M.: Şi ca să revenim la Centenarul Operei bucureştene, ce aţi dori pentru următorul... secol scenei de care vă legaţi activitatea?
L.I.: Îi doresc casei mele dragi să rămână un pisc de cultură, de profesionalism şi o dovadă a lucrului bine făcut în zona operei.
Repertoriul de operă:
Giuseppe Verdi: La Traviata - Alfredo, Nabucco - Ismaele, Otello - Cassio
Giaccomo Puccini: La Boheme - Rodolfo, Madama Butterfly - Pinkerton, Turandot - Pang, Manon Lescaut - Edmondo
Wolfgang Amadeus Mozart: Le nozze di Figaro - Don Basilio, Cosi fan tutte - Ferrando, Don Giovanni - Don Ottavio
Gaetano Donizetti: Don Pasquale - Ernesto, Lucia di Lammermoor - Arturo
Gioacchino Rossini: La Cenerentola - Don Ramiro
Vincenzo Bellini: I Capuletti ed I Montecchi - Tebaldo
Valentino Fioravanti: Le cantatrice villane - Carlino
Richard Wagner: Der fliegende Holländer - Steuhermann, Tanhauser - Walther von der Vogelweide,
Georges Bizet: Carmen - Don Jose; Dancaioro
Cornel Trailescu: Motanul încălţat - Ionicã; Împăratul
Dan Dediu: O scrisoare pierdută - Cetăţeanul turmentat
Paul Constantinescu: O noapte furtunoasă - Rică Venturiano
George Enescu: Oedipe - Păstorul.