02.08.2021
Ai bea o bere dar ţi-e foarte lene. E şi foarte cald, transpiri, picurii dispar sub talpa fierbinte aşezată pe cearceaful alb, marea nu se vede, nu, nu e ceaţă dar ţi s-a aşezat o muscă pe nas, dacă n-ar urla ăia ca disperaţii ai putea ignora totul, te-ai închide în tine şi ai medita, dar aşa, nu-ţi auzi nici măcar gândurile, a naibii muscă, zici că-i lipită, ia un ziar şi trage-i una, na c-ai ratat-o şi tot cald e. Ai bea o bere dar eşti prea sus şi liftul e în pană. Mai bine uită.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus