Bienale. La Venezia (IV)

Giudecca şi locuinţele sale colective / sociale le-am văzut cu colega mea, Mihaela Criticos, în vreme cât studenţii cu care venisem şi ocupam, colectiv, vreo patru apartamente, erau oriunde altundeva decât la Bienala de arhitectură, pentru care venisem. De regulă, eu văd bienala în două zile, arsenalul în prima şi pavilioanele naţionale din Giardini în a doua, apoi evenimente conexe, câte îmi par interesante. În acel an, când cu Aaron Betsky curator şi Beyond Architecture ca temă, am vrut să mergem şi la Torcello. Zis şi făcut, am văzut Murano, am văzut Burano şi aici ni s-a înfundat, căci n-am ştiut că pontonul de Torcello e separat de celelalte, aşa că am tot aşteptat până pe înserate, după care ne-am întors la Venezia. Am revenit cu o altă echipă, tot pe înserate, am văzut de-a fir a păr toată insula, toate bisericile, muzeul, tronul lui Attila, tot (torcello+venezia).

În bazilică intrând şi văzând slava cerească descrisă pe peretele dinspre vest, îmi amintesc că am spus tare: Eu nu mă mai întorc, am ajuns acasă. Au râs de mine cei câţiva tineri cu care venisem şi, evident, m-am întors în Venezia noaptea, dar gândul acelei frumuseţi suprafireşti pe care am văzut-o la Torcello mă urmăreşte şi astăzi, deşi am mai fost de câteva ori, inclusiv cu soţia, la Santa Maria Assunta. (torcello+venezia).

Dacă ocoliţi, pe dinafară, basilica, daţi de campanilla bizantină. Aici am avut revelaţia a ceea ce însemna campanilla / clopotniţă propusă de profesorul Simotta în 1925 peste poarta de intrare în complexul de pe Dealul Mitropoliei, care emulează o astfel de campanilla venetă de după Iustinian, pe care noi am reluat-o în proiectul câştigător pentru catedrala patriarhală în 2002 (artmargins.com/byzantine-tradition-as-resource-or-why-and-how-i-designed-the-orthodox-patriarchal-cathedral-of-bucharest): era o moştenire justiniană. Şi? Păi, singura altă dată când Bizanţul şi latinitatea au fost împreună a fost atunci când Justinian a (re)cucerit Italia, în secolul al VI-lea; or, ortodoxia românească era o astfel de reunire a latinităţii şi a moştenirii bizantine. Sper că am interpretat corect simbolistica propusă de Simotta, aromân mai apropiat de ambele tradiţii (cea romană şi cea constantinopolitană) decât, poate, valahii de la nord de Dunăre. Iar noi, citând referinţa lui Simotta, am vrut să ne înscriem în aceeaşi linie de dublă descendenţă, de tradiţie cu două focare.

Dincolo de arhitectură însemna lucruri foarte diferite în acea Bienală din 2008, după cum vă puteţi imagina: era o temă aproape apofatică, întrucât acolo era orice altceva decât arhitectură. De-a lungul timpului, temele au fost diverse şi au trimis către diferite zone de interes pentru arhitecţi. Spre pildă, Less aesthetics, more ethics, în 2000 (Less-Aesthetics-Ethics-Massimiliano-Fuksas), sau cea mai interesantă bienală pe care am văzut-o la Venezia până acum, Fundamentals, curator Rem Koolhas, în 2014, despre care voi mai vorbi (guardian/rem-koolhaas-architecture-biennale-venice-fundamentals).