Bienale. La Venezia (III)

Îmi amintesc şi de vizita din 2008, cu câţiva colegi şi cu studenţi, dar nu atât bienala în sine (Beyond Architecture), coordonată de Aaron Betsky, pe care l-am întâlnit doar social la Cincinnati Art Museum (venice+architecture+biennale+2008) cât vizita detaliată făcută pe Giudecca pentru a vedea experimentele de arhitectură colectivă / social de acolo, aproape toate extrem de interesante (arquitecturaviva/apartamentos-en-la-giudecca-venecia, pentru proiectul cel mai invocat şi premiat, al lui Gino Zucchi), dispuse de regulă transversal faţa de direcţia insulei şi alternând cu spaţii publice, minicanale, locuri de joacă. La extremitatea dinspre estul lagunei al cartierului Dorsoduro nu am ajuns niciodată, chemat mai degrabă de canalul Giudecca, adică dinspre Veneţia mare, canal unde sunt dispuse încă două capodopere palladiene: Il Redentore (settemuse.it) şi Zittele, acum parte dintr-un hotel de lux (churchesofvenice.com/giudecca), dar, pentru cine are timp, merită să vedeţi şi celelalte biserici, dintre care una brutalistă, din 1961, aflate pe Giudecca şi în afara circuitelor turistice, deci mai liniştite.

Vorbind despre biserici, una dintre experienţele cu totul speciale ale vieţii mele a fost vizitarea, în câteva zile, a bisericilor bizantine din Venezia. Lângă San Marco puteţi intra la arhiepiscopia de Veneţia, în claustrul căreia am găsit această ofertă, un bilet de 20 de euro cu care am vizitat cam tot atâtea biserici, unele aproape milenare, rivalizând cu Torcello, despre care am mai scris. Pentru cei care doresc să vadă ce a însemnat Bizanţ plus putere comercială, Veneţia e locul, nu în ultimul rând pentru că, la Istanbul, originalele constantinopolitane au devenit moschei în 1453 (iar unele au redevenit, în 2020). Aici, la Veneţia, au rămas biserici, unele încă în uz, mai mult cu preoţi non-europeni, dar majoritatea deşertate de credincioşi... Splendoarea catedralei arhiepiscopale San Marco este, încă, năucitoare, dar aceasta este împlinită de micile bijuterii, biserici de parohie, unde se poate cugeta asupra distanţelor şi influenţelor; din punct de vedere al influenţelor artistice, Venezia e semnificativ mai aproape de Bizanţ decât... Bizanţul de după Bizanţ (Iorga). Scara, opulenţa, păstrarea mozaicurilor, planurile de cruce greacă înscrisă - toate sunt aici şi prea puţin în Valahia sau Moldova. Luând în considerare refugierea, înainte şi, mai ales, după 1453, a învăţaţilor şi artiştilor (inclusiv a iconarilor de şcoală cretană, cum ne-a arătat o expoziţie minunată de acum câţiva ani de la MNAR Bucureşti (şi iată mai mult sarbatori-crestine.ro/icoane/arta-muntelui-athos-scoala-cretana)

Dar acesta este, deja, un alt subiect, deşi am mai povestit undeva cum ar fi putut să arate o vizită la Veneţia a voievodului care, întruchipând legătura de sânge între o dinastie bizantină (Cantacuzino) şi una pământeană (Basarab) - Constantin Brâncoveanu. În San Marco, uluit, cu del Chiaro şoptindu-i: iată moştenirea bizantină, Măria Ta. V-ar trebui bani, linişte şi meşteri juraţi într-ale catedralelor. Nu s-a petrecut această vizită, dar cele trei condiţii au fost întrunite în sfertul de secol din secolul de la Basarab până hăt, decenii după Brâncoveanu, secol basarabo-cantacuzino-brâncovenesc în care modelele au circulat, de la Florenţa, Padova şi Venezia, pe de o parte şi Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, pe de altă parte, până la Hurezi şi Sinaia.
 
 PS: scientists-discover-ancient-roman-road-submerged-in-venice-lagoon