Alberto Păduraru: Harry Macqueen în carne şi oase aici, la TIFF 2021. Ai 37 de ani.
Harry Macqueen: Da.
A.P.: Şi aţi absolvit Royal Central School of Speech and Drama din Londra.
H.M.: Corect.
A.P.: În 2008?
H.M.: Ştiu, cu mult timp în urmă, nu-i aşa? (râde)
A.P.: Da. (râde din nou) Doar ca actor, corect?
H.M.: Da, este adevărat.
A.P.: Şi cum ai ajuns scriitor, producător, regizor etc.
H.M.: Ei bine, am fost actor, actor profesionist aproximativ 5 sau 6 ani şi apoi mi-am dat seama că vreau să-mi spun propriile poveşti. Da, cred că actoria este grozavă, dar întotdeauna trebuie să aştepţi să ţi se propună roluri, într-un fel e ca şi cum trebuie să aştepţi să ţi se acorde permisiunea de a lucra. Am fost puţin frustrat de asta, aşa că am vrut să încep să spun propriile mele poveşti. Ştiam dintotdeauna că la un moment dat în viaţa mea voi încerca să fac un film. Uhm... da, şi am decis să fac asta prin 2003, da.
A.P.: Este vorba de Hinderland?
H.M.: Hinderland, da. Corect.
A.P.: Să ne întoarcem totuşi la debutul tău ca actor.
H.M.: Mhm.
A.P.: Me and Orson Wells, da?
H.M.: Exact.
A.P.: Regizat de?
H.M.: Richard Linklater.
A.P.: Deci, rolul tău a fost John Willard, actor pe Broadway.
H.M.: Da.
A.P.: El însuşi scriitor şi producător...
H.M.: Aşa este, da! (Râde.) Te-ai documentat temeinic, da.
A.P.: Încercam doar să mă lămuresc dacă acest debut ca actor te-a făcut, prin acest rol, să-ţi dai seama că tu...
H.M.: Ştii ce? Nu m-am gândit niciodată la asta, e un lucru foarte interesant. A fost scriitor şi regizor, da. Şi a fost cu atât de mult timp în urmă... Dar da, cred că e posibil să fi avut un efect asupra mea. Lucrul interesant despre Me and Orson Wells - poate ştii acest lucru - este că a fost filmat de Dick Pope, cel care a fost operator şi la filmul meu, Supernova. Da, da.
A.P.: Foarte interesant, foarte interesant. Aşadar, îţi aminteşti întrucâtva primul rol ca un semn pentru ceea ce urma să devii...
H.M.: Poate! Da, poate! Cred că ştiam că vreau să fiu scriitor şi regizor înainte de asta, dar amănuntul ăsta este cu adevărat interesant, mulţumesc că mi-ai amintit! (Râde.)
A.P.: Acum despre Hinterland - debutul tău ca scriitor şi regizor - şi în care ai jucat şi tu.
H.M.: Da, este corect.
A.P.: Filmul spune o poveste plăcută, luminoasă, care te face să pluteşti pe aripile ei, despre regăsirea amintirilor din copilărie alături de un prieten. Aşadar este normal că a fost primit excepţional la Raindance Film Festival (Best British Debut) sau Beijing Film Festival (Best Debut Film). Mă întreb cum este să fii scriitor şi regizor pentru un film în care şi joci. Cum este faţă de colegii tăi, este o poziţie de putere? O vezi ca legată cumva de un fel de God complex sau ceva similar?
H.M.: (râde) Ei bine, este foarte dificil să faci toate aceste lucruri în acelaşi timp şi nu aş mai face-o niciodată. Uhm. Dar a trebuit să o fac în acest caz, pentru că era singura modalitate de a face filmul. După cum ştii, am făcut acel film fără buget şi au fost doar şase persoane implicate în întregul film.
A.P.: Da, un film foarte apropiat de inima ta şi foarte personal.
H.M.: Foarte apropiat şi personal, da. Dar revenind, nu vreau să fiu în filmele mele ca actor (râde)
A.P.: Bine, dar - tot în legătură cu întrebarea de dinainte - alegerea asta are loc pentru că eşti prea ancorat în viziunea ta de regizor sau pentru că eşti înclinat să observi punctele slabe în ceea ce priveşte actoria ta? Este vorba despre acel posibil God complex despre care am menţionat, în special în Hinderland.
H.M.: Cred că, reflectând asupra acelui proiect, a fost o greşeală să fiu în film, şi în acelaşi timp să îl regizez, pentru că, evident, nu pot fi în două locuri diferite în acelaşi timp şi este foarte dificil să regizezi un film. Regia cere multă energie şi ocupă mult din puterea de procesare a creierului, iar atunci când sunt şi în film, ca actor, acesta este un lucru cu adevărat provocator, da. Deci, sper că nu a fost prea mult God complex la mijloc, dar... (râde)
A.P.: Da, da. Sunt doar curios, poate greşesc cu asta, dar văzând Supernova, trebuie să întreb... Ai jucat în scena aceea scurtă a cinei?
H.M.: Nu. Nu...
A.P.: Deci este doar un tip care seamănă cu tine...
H.M.: Da. Poate... nu ştiu la cine te gândeşti, va trebui să revăd filmul, să mă uit cine era acolo la cină, dar nu, nu, nu eram acolo, nu...
A.P.: Deja ne-am mutat la Supernova, film în care joacă Colin Firth şi Stanley Tucci. Supernova este, de asemenea, o poveste de familie soft, care ar fi fost practic atemporală, dacă nu ar fi fost cuplul de acelaşi sex care trimite la teme LGBTQ+, foarte discutate în zilele noastre. Homosexualitatea este o temă sensibilă şi ador faptul că ai prezentat totul într-un mod atât de suav, deloc deranjant, deloc intruziv, ca pe un detaliu al normalităţii, care nu adaugă de fapt mult la povestea în sine.
H.M.: Hm, da. Da.
A.P.: Spun asta pentru că simt - am văzut multe filme la TIFF 2021 - că există mulţi scenarişti sau regizori care adaugă un accent ce ţine de o agendă politică LGBTQ +, foarte in-your-face, foarte pregnantă şi poate nefiresc de apăsat. Filmul tău este foarte suav, cum ai reuşit asta?
H.M.: Bine, Cred că a fost întotdeauna... Mi s-a părut întotdeauna foarte interesant faptul de a face un film în care relaţia centrală este homosexuală, iar filmul să nu vorbească despre asta în niciun fel, să nu o menţioneze, cum ai spus, acest lucru să nu influenţeze intriga sau naraţiunea, să fie prezentat doar ca un lucru foarte natural, pentru că este un lucru foarte natural. Şi într-un fel cred că filmul este destul de politic, dar este politic într-un mod foarte liniştit. Ceea ce cred că alte filme LGBTQ+ tind să nu fie - ceea ce nu este nici mai bine, nici mai rău. Cred că, în mod natural, filmele care includ o relaţie homosexuală tind să fie despre perioada de găsire a sexualităţii sau de asumare a ei. Şi mi-am dat seama că nu există filme despre dragostea romantică, matură, de acelaşi sex, şi cred că asta a fost un lucru original pentru mine.
A.P.: Ok. Spun acest lucru pentru că am citit multe recenzii despre filmul tău, iar majoritatea au subliniat faptul că relaţiile gay sunt normale în acea societate. Eu cred că nu este vorba despre asta, nu am văzut filmul prin aceşti ochi.
H.M.: E bine, mulţumesc, este de fapt foarte măgulitor. Cred că nici nu ar trebui să observi detaliul că e un cuplu gay, deoarece ar trebui să fie prezentat atât de firesc în poveste, încât să fie nerelevant că sunt gay...
A.P.: Exact. Ai şi o istorie de actor în scurtmetraje, în The Dark Room, The Drift, Blackbird şi în plus şi într-un documentar - O poveste a doi hoţi.
H.M.: Aşa este, da, da, da, da, da, da. Este corect.
A.P.: Este o întâmplare că ai jucat în atâtea scurtmetraje sau ai o preferinţă pentru astfel de filme. Şi dacă da, de ce ai produs doar filme de lungă durată?
H.M.: Cred că atunci când joci - dacă nu ai extrem de mult succes şi nu eşti faimos - nu ai de ales. La început mai ales, cred că se întâmplă să faci mult mai multe scurtmetraje decât filme de lungmetraj. Uhm, deci probabil că acesta ar fi motivul, dar am făcut şi destul de multe lungmetraje, ca actor. Ca producător de film nu m-a interesat niciodată să fac scurtmetraje. Îmi plac scurtmetrajele, îmi plac poveştile scurte...
A.P.: Şi să şi joci în ele...
H.M.: Da, da, exact. De fapt acum citesc o carte de nuvele (deschide geanta). Îmi plac filmele scurte, poveştile scurte, îmi place genul scurt în literatură şi filme, dar pentru filmele pe care le fac sunt mult mai interesat să urmăresc personaje care se dezvoltă într-o perioadă mult mai lungă de timp. Asta mă interesează ca producător de film şi sunt mult mai puţin interesat să fac scurtmetraje, da.
A.P.: Deci, cum eşti atât de tânăr - pentru că pot presupune asta ca regizor...
H.M.: Da, corect, însă mai în vârstă decât tine (râde)
A.P.: Da, da. Cu siguranţă, cu siguranţă. De fapt, chiar azi împlinesc 21 de ani.
H.M.: Nuuu! Astăzi?! Glumeşti?
A.P.: Nu, nu. Deci este cel mai bun cadou pe care l-aş putea cere vreodată.
H.M.: Aw, omule, la mulţi ani!
A.P.: Mulţumesc. Deci, cum eşti atât de tânăr şi ai absolvit o instituţie atât de prestigioasă (The Royal Central School of Speech and Drama din Londra), sunt curios să ştiu ce influenţe ai avut, ce idoli.
H.M.: O, mulţi, mulţi. Cred că... sincer, mă inspir din multe lucruri şi din întâlnirea cu oameni, oameni ca tine. Primesc multă inspiraţie din viaţa reală şi sunt inspirat de cărţile pe care le-am citit, artă, fotografie... În ceea ce priveşte realizarea de filme, presupun că sunt cel mai inspirat de cei care fac filme umaniste. Ador oamenii care îşi scriu şi regizează propriile filme, mi se pare foarte inspirant. Îi iubesc pe Michael Haneke, Yasujirō Ozu - regizorul japonez, Kelly Reichardt - regizoare americană, o iubesc, Joanna Hogg - regizor britanic, adică... atât de mulţi. Da.
A.P.: Ai văzut un model şi în Linklater?
H.M.: Da, cu siguranţă. Mi-a plăcut să lucrez cu el. Cred că este un tip relaxat, cu adevărat minunat, este foarte distractiv să fie în preajmă şi nu te poţi abţine să te inspiri din filmele pe care le face pentru că există atât de multă varietate în filmele sale. Şi modul în care a început să facă filme, primul său film, a fost foarte inspiraţional pentru mine, pentru că avea o sumă mică de bani şi multă dorinţă de a face film, şi pur şi simplu s-a ridicat şi l-a făcut. Cred că este cu adevărat inspirator. Da.
A.P.: Mişto, mişto. Aşadar, aş dori să îţi spun încă ceva pentru că am văzut deja Supernova de două ori, mi-a plăcut mult. Perspectiva din film... M-am gândit cumva că trebuie să fie regizat de cineva mai în vârstă... Că practic regizorul trebuie să fie cineva mai în vârstă, pentru că filmul este foarte calm şi aşezat, la fel cum este şi filmul tău de debut. Este o atmosferă specifică ţie, o posibilă semnătură a ta?
H.M.: Este o întrebare interesantă. Cred că... cred că, într-un fel, aşa trebuie să fie. Adică eu chiar iubesc toate tipurile de filme şi încerc să fac un următor film de fapt foarte diferit de acesta, dar cred că există ceva care leagă ambele filme pe care le-am făcut, şi - aşa cum ai subliniat - au amândouă un fel de linişte şi poezie, camera este deseori nemişcată şi accentul este pus pe performanţe actoriceşti. Cred că asta este un lucru pe care îl iubesc şi în alte filme. Cred că vreau să fac multe lucruri diferite, să lucrez în mai multe moduri diferite, dar cred că elementul comun al filmelor mele vor fi întotdeauna personajele din centrul lor. M-am format în primul rând ca actor, nu ca regizor sau producător de film, şi cred că experienţa de a contempla şi de a explora personaje complexe, interesante, este cu adevărat ceea ce mă inspiră.
A.P.: Hai să vorbim puţin şi despre acea pregătire pentru actorie, care a derivat în regie şi producţie de film... În copilărie, ai avut o înclinaţie spre actorie / regie / scris? Ce ai vrut să devii?
H.M.: Unchiul meu este actor (apare de fapt şi în film, joacă un tip cu barbă), şi am crescut urmărindu-l pe scenă, şi întotdeauna părea să fie vorba de multă distracţie, aşa că am vrut să fiu actor de la... da... cred că de la o vârstă foarte fragedă. Şi când m-am mai maturizat, mi-am dat seama că sunt interesat de realizarea şi scrierea de filme, dar asta a venit puţin mai târziu. Cred că mi-am dorit întotdeauna să fiu actor. Uhm... Da, deci... Da.
A.P.: E tare, omule. Şi... ultima întrebare pe care o am pentru tine - ai un viitor proiect încă necunoscut publicului larg... ai dori să dezvălui câteva detalii despre asta?
H.M.: Sunt în stadiile foarte timpurii ale scrierii lui... uhm, deci... încă încerc să descopăr despre ce este vorba. Aşadar, sincer nu pot spune prea multe despre asta, pentru că nu mi-am dat seama cu adevărat care e povestea, dar va fi un film foarte diferit de filmele pe care le-am făcut, da. Va fi mult mai mult... Va fi spre un film de gen, ceva care seamănă mai mult cu un film de groază psihologic.
A.P.: Uau, uau. E mişto. Mă pregăteam să te întreb. Are vreo legătură cu cartea de poveşti pe care o citeşti? Ce e?
H.M.: Nu, nu, nu. Dar ar trebui să o citeşti... Raymond Carver este unul dintre scriitorii mei americani preferaţi, scrie romane, dar este foarte cunoscut pentru poveştile sale scurte, iar această carte de nuvele, numită Short Cuts, a fost ecranizată într-un film. Ar trebui să îl vezi, este absolut frumos. Aceste poveşti sunt uimitoare, chiar îţi recomand cărţile lui.
A.P.: Deci, ai văzut filmul...
H.M.: Da, Short Cuts, ar trebui să îl vezi.
A.P.: Este un fel de clişeu să te întreb, dar ce preferi, cartea sau filmul?
H.M.: Oh, cartea, da, da.
A.P.: Nu mă refer la cartea asta, ci în general.
H.M.: Aha, înţeleg. Cred că prefer cărţile.
A.P.: Mă gândeam la Trainspotting, ştii? Îmi place cartea, dar filmul ăla este la alt nivel.
H.M.: Da, e uimitor.
A.P.: Este o excepţie pentru mine.
H.M.: Ai văzut filmul Under the Skin? Cu Scarlett Johansson.
A.P.: Am auzit de el...
H.M.: Ar trebui să îl cauţi pentru că este uimitor, dar dacă îl urmăreşti şi apoi citeşti cartea - este un exemplu foarte bun despre modul în care adaptezi ceva, pentru că cartea este atât de diferită de film, dar filmul este unic, la fel de frumos. Îţi recomand să îl vezi.
A.P.: Momentan te-am prins într-o fază în care îţi plac filmele horror psihologice, da?
H.M. (râde): Cred că da, da, da.
A.P.: Mulţumesc foarte mult.
H.M.: Nu, eu mulţumesc foarte mult. Hei, la mulţi ani, omule! Să ai o zi bună!
Listen to this interview in English here.
Read this interview in English here.