Cu ochii ei mari îmi porunceşte să îi desenez ceva, conturez un om mare şi un om mic şi din nimic se naşte o călătorie magică, nebun copleşit de emoţii dezertez de pe tabla de şah din minte, fetiţa cu codiţe împletite din noi mă învaţă să vorbesc cu delfinii, irimă, îmi arată cu pumnişorii lipiţi şi devin o carte de colorat, ea îmi depăşeşte conturul cu sentimente mâzgălite imens, de doi ani, de când s-a născut, sunt o jucărie în mâinile ei şi mi-e frică de ziua în care o să mă piardă prin lume.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).