05.08.2021
Hob, hobiule, hobiile mele sunt hainele şi genţile. Îmi place să am cât mai multe şi cât mai scumpe. Şi îmi mai place la club, să dansez. Şi să merg cu iubi în vacanţe. Cel mai mult mi-a plăcut la Dubai. A fost aşa frumos. Că la noi era frig şi acolo era cald şi m-am bronzat. Da, iubi al meu e cel mai bun, el îmi cumpără mereu hăinuţe şi gentuţe şi pantofiori. Că el vrea să fiu cea mai secsi. Nu-i aşa, iubi? Nu vrea să răspundă, lui nu-i place să fie filmat. Îi e frică să nu-l vadă nevastă-sa.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus