Ceas de vânzare

Vine azi unu' la mine:
- Am un ceas de vânzare, zice. Şi mi-l arată.
- Dă-l încoace, zic. Îmi place modelul, e argintiu, zici că-i Cartier, nu o copie bine făcută. Cât vrei pe el, taică?

Omul se uită la mine, nevenindu-i să creadă că păcăleşte pe cineva aşa repede.
- Ştii ceva? zice. Mă doare capul.

Îi spun să nu mai mişte din el, pentru că astfel, la rândul ei, durerea nu se va mai mişca în capul lui.
- Nu merge. Am încercat. E ca şi cum ai un evantai şi, ca să nu strici evantaiul, dai din cap şi ţii mâna fixă.

Mă rog. Eu n-am încercat asta, deci n-am de unde să ştiu. Îl cred pe cuvânt.
- Cât ziceai că vrei pe ceasul ăla?

Tipul e tinerel, nu-i dau 25 de ani şi trei femei răvăşite prin patul lui.
- 'Eftin. E luat din...
- Nu mă interesează de unde l-ai luat, vrei să am coşmaruri şi să-mi fac procese de conştiinţă? Zi o sumă, eu îţi dau banu', tu te cari şi pretindem amândoi că nu ne-am cunoscut vreodată, nici în viaţa asta nici în vieţile care vor veni.

N-am văzut în viaţa mea ochi mai miraţi. I-am răpit din plăcerea vânzării unei opere de artă.
- Nu-l mai vând, m-am răzgândit.
- Hai mă, las-o-ncolo. Vii cu ceasul ăsta de doi bani la mine, îmi iei minţile cu el, eu mă pregătesc să marchez şi pe urmă te răzgândeşti? Nu-i frumos.

Pare trist, zău că pare trist: Îl consolez. Îl bat pe umăr. Off the record: zăresc o lacrimă dar nu i-o şterg cu mâneca hainei. Cutele frunţii lui sunt adânci ca Marele Canion. Simt cum interiorul i se năruie ca în timpul unui cutremur de gradul 7 pe scara Richter. Trebuie să găsesc ceva, repede. Îl invit la masă.

- Domnii s-au hotărât?
- Da, eu aş vrea o ciorbă de burtă şi un măr glazurat.
- Sigur, s-a notat. Dumneavoastră, domnu'?
- Un platou rece, o ciorbă de burtă ca la domnu', cu smântână şi ardei iute şi muştar şi boia dulce, un chateaubriand cu garnitură de vinete sote, o jumătate de pui la ceaun, un biftec tartar...
- N-avem biftec tartar, ne pare rău.
- Cum adică n-aveţi biftec tartar?
- Nu a venit carne tocată astăzi, ne pare rău.
- Ce imbecili, hai dom'le să mergem, credeam că mă aduci să mănânc şi eu ceva pe gustul meu...

Până la urmă mi l-a vândut, după ce m-am rugat de el, două ceasuri, pe o bancă într-un rond. Era ca de stâncă. Nu s-a-nmuiat decât când am adus vorba de Vali Vijelie. Nu mă-ntrebaţi de ce am adus vorba de Vali Vijelie, am o nebuloasă în legătură cu asta. Atunci a zis că pentru Vali Vijelie îmi vinde ceasul. Că Vali Vijelie a cântat la nunta lu' fratele lui când el dansa cu Mariana şi Mariana l-a pupat pe gât şi şi-a lipit umărul de umărul lui. Distrus de momentul erotic care-l invadase a acceptat să-mi dea ceasul pentru 300 de euro. Am răsuflat uşurat.

Dar nu mai cumpăr în viaţa mea ceasuri de pe stradă. Jur. Apropo, e 15 şi 3 minute, merge-brici!