Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jobenul cu iepuraşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Drama lui Mimi


Eduard Ţone

27.09.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mimi s-a aşezat pe o bancă şi a început să plângă. Are şosete roz şi sandale albe, cu toc înalt, cumpărate pe bani buni de la un magazin de pe Magheru. Are o bluză de trening şic, roz, cu două dungi galbene, care se închide - să nu vă vină să credeţi! - cu nasturi. Pe sub bluză nu poartă altceva decât un sutien cu breteluţe transparente şi o pereche de sâni nici prea mari nici prea mici, nici prea lucraţi nici prea frământaţi, nici prea tineri nici prea pârguiţi. Mimi plânge de ciudă. E o zi de vară, e al naibii de cald - transpiraţia bărbatului care păzeşte parcarea de lângă banca pe care s-a aşezat Mimi se topeşte înainte de a apuca să se prelingă, în picături groase, în asfalt. Să plîngi de ciudă la 35 de grade e ca şi cum ai călări un elefant pe un luciu subţire de gheaţă. Adică, riscant. Riscant pentru că rimelul îţi va mâzgăli obrazul ca un copil zvăpăiat cu premature pretenţii de desenator. Acest lucru se întâmplă, de fapt, şi cu rimelul lui Mimi. Şi cum ea nu îndrăzneşte să şi-l şteargă de teamă că ar putea să-şi demonteze stratul de fond de ten amestecat cu pudră, şi-a pricopsit deja obrajii cu două canale negre, subţiri.

Ce s-a-ntâmplat cu Mimi de plânge, veţi întreba. Povestea e lungă şi începe din momentul în care ea a ieşit din casă - nu, nu din propria casă ci din cea a lui Gore, un patron de magazin de gablonţuri, veşnic îmbrăcat în costum alb, cu pantofi albi şi şosete negre. Nu părea a fi o zi diferită de celelalte, în care Mimi urmează cu sfinţenie un program strict: se trezeşte la nouă şi jumătate, se spală pe dinţi cu o pastă în trei culori, mănâncă o jumătate de felie de pâine prăjită pe care tartinează o bucăţică de anşoa, bea un degetar de cafea, don't worry - no sugar!, se fardează timp de trei sferturi de oră apoi pleacă spre sală unde "her personal trainer" o aşteaptă pentru a-i prezenta lucrul cu pectoralii, cu fesele, cu omoplaţii sau cu sternocleidomastoidienii, după caz. Îmbrăcându-şi de dimineaţă bluza de trening, Mimi a simţit aşa, ca un fior, că se va întâmpla ceva neprevăzut. Taxiul o aştepta în faţa casei, ca de obicei. Gore pleca dimineaţa, devreme, la 7, nu înainte de a-l suna pe nea Marin, taximetristul, căruia îi dădea indicaţii precise: "Nea Marine, la zece jumătate vii, o iei pe Mimi şi-o duci la sală!". Şi Marin venea, o lua pe Mimi şi o ducea la sală, dând dovadă de o teribilă abnegaţie de taximetrist dedicat. Urcându-se în Solenza lui nea Marin, şi inhalând cu nesaţ mirosul proaspăt de brăduleţ vanilat, lui Mimi i s-au intensificat fiorii. Ceva nu era în regulă cu ziua asta. Ceva plutea în aer, sumbru şi ameninţător şi nu era vorba despre soarele care se pregătea să se prelingă deasupra oraşului. Până şi tocul kilometric al sandalelor ei îi spunea că lucrurile nu vor fi ca de obicei şi, Doamne!, ce intuiţie femeiască putea să dezvolte dacă îşi folosea tocurile ca suport psihologic - era mândră de ea! Nea Marin a lăsat-o, ca de obicei, exact în faţa sălii. Ea şi-a făcut programul de fitness, l-a lăsat pe "her personal trainer" să o atingă de trei ori: o dată pe mână, a doua oară pe şold şi a treia oară - ca din întâmplare - pe sânul drept, după care a făcut duş, s-a parfumat şi a plecat spre Mall pentru clasicul şi calculatul tur al magazinelor. Şi atunci, a lovit-o!

Şocul a fost atât de puternic încât a ameţit brusc. Noroc cu banca scorojită care i-a ieşit providenţial în cale. Nu putea să i se întâmple chiar ei una ca asta! Umilinţa i-a îngheţat călcâiele şi aproape că şi-a simţit inima crăpând de ciudă. Ticălosul! Inumanul! Avea încă o dată confirmarea: toţi sunt la fel! Lacrimile nu mai puteau fi stăvilite. Carnea a-nceput să tremure de nervi şi numai cei loviţi de cutremurele majore sau tsunamiurile ucigaşe ştiau senzaţia. Avea să facă în curând o criză de spasmofilie. Şi nici măcar nu era cineva în preajmă care să-i dea o linguriţă de zahăr.

Mimi abia dacă a avut puterea să scoată din poşetă telefonul mobil, model Nokia 7280, cu mecanism glisant, oglindă interioară, cameră VGA integrată, mascată discret de mecanismul glisant (pentru o notă de mister), cu difuzor intern fără comenzi manuale. A oftat şi a comandat numărul lui Gore. Când vocea lui inconfundabilă, de urangutan mămos, a rostit un "Da iubi", firav, Mimi a strâns toată energia din trupul ei lucrat şi abia atins de trei ori de "her personal trainer" (o dată, ca din întâmplare, pe sânul drept) şi a răcnit superb, făcând să pornească instant alarmele a două maşini aflate în apropiere:
- Porcule! Ai uitat să-mi laşi cartea de credit!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer