Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jobenul cu iepuraşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De ce urâm femeile


Eduard Ţone

04.10.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cine naiba s-o fi gândit iniţial la conceptul de "insulă pustie"? Există această întrebare stupidă care se tot pune la interviuri uşurele: "Ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?". Care insulă pustie, bro? Ce-nseamnă o insulă pustie? A, o insulă fără oameni. Un fel de paradis tropical din care a fost extras elementul uman şi pe plaja căreia, într-o ipotetic-idioată situaţie tu soseşti la bordul unei bărci cu motor, împreună cu cele "trei" (aşa te-au întrebat în interviu: te-au limitat la trei) obiecte care-ţi vor face viaţa suportabilă un timp.

Cât timp?

Habar n-am, nu mi-au spus. Poate o săptămână, poate o zi, poate cinci minute sau poate toate minutele.

Şi uite-aşa nu poţi să dormi noaptea gândindu-te cum o să stai tu pe plaja aia fierbinte-ziua-îngheţată-noaptea, în poziţia lotus, înconjurat de lucrurile tale dragi ("O să iau o carte; de carte nu te poţi despărţi niciodată, e esenţială". Bine, bro, dar cartea aia se termină la un moment dat, pe urmă ce naiba mai citeşti, o iei de la capăt?), cu ochii pierduţi în orbitele propriilor întrebări, - "Cine m-a pus să vin pe insula asta pustie? Nici măcar nu era obligatoriu - cu un pahar de gin pe care încerci să-l lungeşti cât noaptea, fiindcă apa tonică n-a intrat în cele trei preferinţe ale tale, ai ales cartea, ginul şi încă ceva, o să vedem ce, întotdeauna tre' să te gândeşti la ultimul lucru şi nu-ţi vine nimic în minte şi timpul trece, caseta se derulează ("Înregistrează?", "Cred că da. Da!", "Nu ştiu ce să mai zic").

La ce poţi să te gândeşti în plus atunci când stai pe o insulă pustie fără să faci nimic toată ziulica (partea cu mâncarea nu se pune, food-ul e inclus în întrebare, nu ştiu cum, e treaba lor, ceva banane tot există p-acolo, n-o fi chiar pustie-pustie, cheală şi a-bananică). Marea e albastră, tramvaiele vin greu, palmierii sunt dintr-ăia - model înalt, zeppelinele lipsesc cu desăvârşire, de undeva din "core"-ul insulei se-aud zgomote ciudate, de maimuţe pitice (ce-ai zice de nişte macaci?), bancomatele s-au defectat şi au ecranele albastre, crabii par foarte grăbiţi şi lasă urme constant-ascuţite pe nisipul fin (hei, în Vamă, îţi aminteşti de Vama din '87, parcă eram pe-o peninsulă pustie, noroc cu grănicerii bulgari care strigau "Za vârşi" la noi, cei doi nebuni goi care vroiau să invadeze impudici şi inconştienţi ţara castraveciorilor muraţi), totul e ca lumea, deloc atomic şi prea-plin de linişte. Hai, spune! La ce te poţi gândi?

Uite, eu zic că ar fi mai bine aşa, domnule reporter: "Care sunt cele trei lucruri la care te gândeşti dacă ajungi pe o insulă pustie? Nu, nu trei, unul singur măcar". Uită de lucruri, e neinteresant. La urma-urmei, ce-ţi pasă dacă mi-am luat ginul sau cana sau dvd-ul sau cas-ul sau Biblia sau mobilul (ca s-o sun pe mama) sau borcanul cu măsline verzi îndesate cu gogoşari, nu, mai bine cu migdale? O să-ţi spun imediat la ce mă gândesc, bro.

La femei.

Cum... la femei? La femei te gândeşti în oraş, la volan, în redacţie, la ştrand, la ţară, la mare (altă mare), la soare (alt soare), la fetiţele goale, la bar şi la bară! Nu te poţi gândi la femei pe o insulă pustie.

Mă gândesc că le urăsc.

"Înregistrează, da".

Le urăsc pentru că m-au adus pe insula asta pustie, când toată lumea ştie că nu există insule pustii. Şi, uite, jur, văd triunghiuri de rechini în depărtare, nu ştiu zău dacă mai scap de-aici, s-a dus naibii barca cu motor şi în întrebare n-am semnat contract de stat pe insulă pentru o perioadă determinată. Le urăsc. Le urăşti şi tu, bro, le urâm cu toţii. Come on! Aminteşte-ţi de ritualurile lor, de zâmbete, de gene, de hainele colorate, de vopseaua de păr, de "am fundul mare în fusta asta?", de aluniţa de sub sân, de prosopul veşnic aranjat, de râsul prea zgomotos sau prea reţinut, de aia, de ailaltă, de mici gelozii şi mari gelozii, de ştii-şi-tu-bro. Are Norton, Edward Norton, o vorbă într-un film: "Femeile sunt miza jocului de poker al vieţii" şi pe bune dacă n-are dreptate: nu ţi s-a-ntâmplat niciodată să mizezi totul, aproape cu ochii închişi şi să pierzi crezând prea mult în full-ul tău, în brelanul tău, în două-perechile tale sau măcar în cacealmaua pe care o puseseşi atât de parşiv şi liniştit la cale? Oho, ţi s-a-ntâmplat. Şi te-au dus şi pe tine pe cine ştie ce insulă pustie - nebunule! - unde te-ai dat cu capul de primul palmier model-înalt pe care l-ai găsit, urlând la lună cu un gin în mână şi cu un pistol (hait, ăsta era al treilea obiect?) descărcat azvârlit pe undeva prin vreo scorbură putrezită, cu glonţul plecat de mult, efect Matrix - îl vezi că vine, încet, apoi mai repede, uite oţelul strălucitor!, dar n-apuci să te mai fereşti fiindcă vrei să simţi miros de carne arsă, durere de os sfârtecat şi, apoi, linişte mormântală şi isterie generală.

Le urâm, chiar dacă n-avem de-a face cu ele, nu-i aşa, maestre Cărtărescu?, măcar pentru nevinovata aia de Zarada, care l-a făcut pe Vasile să muşte din masă fiindcă a murit înjunghiată şi-a ajuns Zarază, adică un fel de brand naţional. E o boală infinită, să urăşti din inimă, să-ţi crească tensiunea de ură şi să-ţi simţi sângele pompat în demenţă, valuri-valuri, zâmbet după zâmbet, feeling după feeling, te iubesc după te iubesc, ghiocel după ghiocel, briliant după briliant, orgasm după orgasm. Bro, îţi zic, aveam un amic, spunea că femeile se duc în iad şi bărbaţii în rai dar, la naiba, era homosexual şi-mi lua prea mult să înţeleg conform cărei leme-teoreme i se sucea mintea ca să spună minunăţia asta, aşa că am rămas cuminte la cartea aia în care femeile vin de pe Venus iar bărbaţii de pe Marte, sau invers, nu mai ştiu, deşi pe Venus aş asocia-o mereu cu un munte veşnic escaladabil şi dătător de o sisifică şi agreabilă consecvenţă în repetabilitatea gestului. Aş vrea uneori să trăiesc pe Venus, chiar, de ce nu mă-ntrebi care ar fi cele trei lucruri pe care le-aş lua pe un Venus pustiu?

Îţi zic eu, bro - înregistrează? - : le urâm pentru că în fiecare zi ne fac, atât de docil, de ilar, de mistic, de absurd, de natural şi de albastru, să le iubim.

Hai, ia-mă de pe insula asta nenorocită!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer