Eu, 13. El, 16. Venit la bunici, din Italia. Frumos, exotic, cu un păr lung şi mătăsos cum nu mai văzusem la băieţi. Mâna a plecat teleghidată, degetele s-au împletit în ispititoarele fire castanii. Trei secunde de extaz, apoi şoc. Puls 200. S-a întors, uşor nedumerit. Rouă în sprâncene. Panică. E noul meu hobby, am îndrugat. Părul, a întrebat râzând. Da, fac colecţie. I-am smuls sfidător un fir. Toată vara am continuat colecţia de fire cu cei din bloc, ca nu care cumva să creadă că-mi place, pur şi simplu, de el.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).