Cred că ştiu a cui e pădurea.
Omul are gospodăria în sat;
N-are să vadă că m-am oprit să privesc
Ninsoarea cum îi astupă crângul.
Căluţul meu se miră probabil
Că stau în loc dar nu-s case în jur,
Între pădure şi lacul îngheţat
Noaptea anului cea mai întunecoasă.
El scutură hamul cu zurgălăi
Întrebând dacă n-o fi o greşeală.
Auzi foşnetul vântului, fulgii
Pufoşi ai ninsorii, altceva nimic.
Pădurea-i superbă, adâncă, întunecoasă,
Dar eu am promisiuni de împlinit,
Şi mile-ntregi de mers până să dorm,
Mile întregi de mers până să dorm.
(în perioada 1 iulie 2021 - 1 octombrie 2021, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Descântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuRuga cuvintelor, N. Scott MomadayToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate