Vermeer

Nu e o lume adăpostită. Zgomotul vine chiar de peste zid
unde-i cârciuma
râsete, certuri, şiruri de dinţi, lacrimi, pendule bătând,
şi cumnatul nebun, ucigaşul, de care
se teme toată lumea.

Explozia enormă, graba echipajului care vine târziu
vasele ce avansează pe canale, banii lunecând în buzunare
- ale cui nu se cuvine -
ultimatum peste ultimatum,
flori roşii transpirând, cu gura căscată larg, ne spun
că războiul e l un pas

Şi drept prin perete - de acolo - direct în atelierul aerat
clipele cărora le-a fost dat să dureze veacuri.
Picturi cu titluri precum: "Lecţia de muzică"
sau "Femeie în albastru citind o scrisoare."
Femeia e însărcinată în opt luni, două inimi zvâcnesc în ea.
În fundal pe perete harta boţită a Terrei Incognita.

Tu respiră. Scaunele sunt tapiţate albastru, cu o pânză necunoscută.
Ţintele au măciulii aurite, au zburat în viteză cosmică
şi s-au oprit drept aici
de parcă aici ar fi fost linişte dintotdeauna şi nimic altceva.

Un zumzet îţi umple auzul, de adâncime poate, ori de-nălţime.
Presiunea de fiecare parte a peretelui,
presiunea care face totul să plutească
şi dă fermitate trăsăturii de penel.

Trecerea prin perete răneşte fiinţele omeneşti, le îmbolnăveşte,
dar n-avem de ales.
Totu-i o unică lume. Iar acum pereţii.
Pereţii sunt parte din tine.
Asta ştii sau nu ştii; dar e la fel pentru oricine
cu excepţia copilaşilor. Pentru ei pereţi nu există.

Cerul amplu şi-a ocupat locul, se sprijină de perete.
Seamănă cu o rugăciunea spre gol.
Iar ce-i gol întoarce spre noi faţa
şoptind:
"Nu sunt gol, sunt deschis."

(traducere după versiunea engleză a poetului Robert Bly)

(în perioada 1 octombrie 2021 - 31 decembrie 2021, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)