Depresie

Cum să nu fiu mohorât,
dacă trebuie ca bărbat între două vârste să aştept
să mi se coacă versurile,
în timp ce lumea devine tot mai ştiinţifico-fantastică.
Sunt atât de apatic,
încât nici nu mai simt cum vibrează telefonul mobil în buzunarul pantalonilor.
Cutia care, doar cu o apăsare de buton,
destinată şi distracţiei
transmite cu aviditate înmormântarea preşedintelui ţării.
Audienţa creşte, când arată de aproape trupurile carbonizate într-un accident,
aparatele de măsurat audienţa o iau complet razna,
când camera surprinde faţa soţiei şi a copiilor lui.

În altă ţară cutremurul a îngropat trei mii de oameni.

În ordinea importanţei victimele războiului se plasează numai pe locul trei.

Monstrul informatic se scarpină în cap.
Dacă mâncarea vegetariană ne salvează de gripa aviară,
abstinenţa de SIDA
şi statul acasă de SARS
n-o să scăpăm de gândirea unică.
Pe email am primit un mesaj,
sper că nu s-a contaminat cu un virus
că pământul făgăduinţei
a pus embargo pe importul de literatură din aşa-zisele ţări nedemocratice.
Oare să-ncep să-mi măresc masa musculară în centrele de fitness?
Oare să devin Super, Action sau Spider man,
eşti tu gata să devii Xena mea,
pentru ca împreună să salvăm lumea?

Să fie asta menirea poetului?
Câtă aparentă decenţă necesită o lume indecentă?
Nu ştiu, oare să renunţ,
să mă urc pe cel mai apropiat deal
să mă uit la zăpada proaspăt căzută
sau mai bine să schimb canalul,
de aia sunt azi
atât de-al naibii de depresiv.

(în perioada 1 octombrie 2021 - 31 decembrie 2021, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)