Ne trebuie unu d-ăsta, care să nu înţeleagă ce vrem noi de la el. Îi spui că-l pregătim pentru o misiune importantă, adică să care geanta de la o instituţie la alta. Îl scoţi la masă cu voi, îl faci să se simtă important, apoi îl arunci carne de tun. Cum adică carne de tun, Excelenţă? Adică pe el îl băgăm la bulău. Dar să fie bâtă. Să vorbiţi despre lucruri pe care să nu le înţeleagă, dar care să-i pară importante, ziceţi şi voi: achiziţii, cineva de sus, ştii tu cine, avem spatele asigurat, te scapă fratele tău.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).