17.08.2021
Noapte, întuneric, insomnie. Mă plimbam prin casă când m-am lovit de un trup prăvălit pe fotoliu. Drace, un hoţ. Sunt opusul Satanei, a tunat trupul. O lumină m-a orbit şi am muţit, îl recunoscusem. Întâi mi-a ţinut o teorie. Cică nu-i corect să-l tot apelăm, are şi el drept la odihnă, pensie, concediu. Apoi mi-a cerut 300 de lei ca să ajungă pe plajă la Mamaia. La plecare a spus că-l pot ruga orice. Ce să te mai rog, Doamne, când tu n-ai nici bani să ajungi pe o pârlită de plajă? mi-a revenit vocea.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus