În timp ce lingea dintr-o îngheţată la cornet, tolănit pe canapea, a-nceput să-mi facă morală: Când ai vrut să intri la medicină, ţi-am ascultat ruga; după un an te-ai lăsat de şcoală. Apoi m-ai implorat să-ţi găsesc un bărbat care să te iubească. Ţi-am dat. Nu ţi-a plăcut, că e prost. Apoi mi-ai cerut unu' deştept. Te-am rezolvat. N-a fost bun, că-i sărac. Ţi-am găsit unu' bogat. Nu l-ai vrut, că-i prea bătrân. Acum ce mai vrei? Vreau să te rogi să iasă pata aia de îngheţată, că, altfel, o să mă rezolvi tu cu altă canapea.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).