Dacă nu adormi acum, te mănâncă crocodilul de sub pat. Şi adormea. Dacă nu mănânci tot din farfurie, moare mama. Şi mânca. Dacă nu înveţi toată poezia, ai să ajungi gunoier. Şi învăţa. Azi era ziua lui. Tort gigantic, copii mulţi, baloane, lumânări, chiar şi un clovn. Văzuse filmul IT şi nu-l speriase cât o făcuse crocodilul de sub pat. Se apropia ora când urma să sufle în lumânare şi să-şi pună o dorinţă. Gândi una, suflă şi aşteptă. Dacă nu o pusese pe cea corectă? Dacă ajungea la închisoare pentru asta?
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).