03.09.2021
Pe Rue des Dominicains, nr. 13, în casa de piatră cenuşie, trăia Babette cu cei 4 copii ai ei. Leon era cel mai mare dar nici în visele lui de copil de 7 ani nu putea să ţipe aşa tare cum o făcea sor'sa de 1 an, Yvette. Auzeam zilnic vacarmul de vis-à-vis şi mă minunam de liniştea şi lumina care ţâşneau din toată fiinţa Babettei. Ai fi zis că-i fericită aşa, că l-a iertat pe l'imbecile de Jean care s-a săturat să-i fie soţ a doua zi după nuntă dar se-ntorcea puţin ca să-i mai toarne câte-un plod.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2021, grupul are 7.150 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus