03.09.2021
Am înţeles ca s-a legiferat căsătoria de probă, de-o zi. Să te văd acum cum faci tu în 24 de ore două case, trei copii, 50 de borcane cu zacuscă, 9 curcani la cuptor, repari 5 roboţi de bucătărie, desfunzi 28 de chiuvete, faci 6 concedii cu soacra, primeşti 579 de musafiri, adopţi 2 câini şi 5 pisici, te cerţi de 9 ori cu vecinul care te inundă, te reinventezi de 5 ori, intri şi ieşi obligatoriu din depresie de alte 6. Şi după-amiază, după-amiază am liber, întrebă Eva cu ochii plini de speranţă?


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2021, grupul are 7.150 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus