Eram singur acasă, uşor ameţit de oboseală după 12 ore de serviciu. Dormisem doar vreo două ore de când mă întorsesem de la job. La un moment dat se auzi soneria de la intrare. Când am deschis uşa am văzut doi tipi îmbrăcaţi la fel şi cu ochelari de soare. Salut, am venit să te updatăm la versiunea 2.0. Nu înţeleg. Am întârziat cu operaţiunea asta şi văd că te comporţi ca un terestrian deja. Individul întinse mâna spre mine. Eram paralizat, nu mă puteam împotrivi. O înţepătură şi apoi n-am mai ştiut nimic.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2021, grupul are 7.150 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).