Angajatorul meu se săturase să am tristeţi de tinichea. Mi se strepezesc dinţii când îţi văd privirea sfâşiată de dor, îmi zise. Îmi piere tot cheful. Nu uita că eşti sub contract şi efuziunile tale sentimentale nu fac parte din el. Cum termenul limită nu m-a adus la sentimente mai bune, update-ul 2.0 era inevitabil. Acum am tristeţi moi de catifea, privire pierdută în visare şi-un zâmbet larg ce-mi ţine gura deschisă. Sunt o păpuşă gonflabilă de ultimă generaţie şi servesc un angajator fericit.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2021, grupul are 7.150 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).